Poem de luna MAI

Cine știe...

Cine știe în ce colț uitat al sufletului

zilele care vor urma

au să atârne de un lung șir de întâmplări?

Dar să știi să lupți

ca acei fluturi înfricoșători

izbind cu aripile în geamuri

sunt numai tresăriri compuse din multă detașare,

ori ceva dezinteres al copilului care nu știe

cum se va sfârși ziua.

Când bunicul a intrat în pământ

și toți au privit mirați,

le păsa

că plânsul mi se transformase în cântec

și la picioarele mele furnicile își târau ouăle mai la vale?

Din sat, la un difuzor, se auzea vocea Mariei Tănase

cu acel tânguitor: „Cine iubește și lasă...”

Bănuiam numai,

cu fiecare bătaie a clopotului, cum doar ea

se jeluia în acel cântec

și cum el a cuprins-o în brațe

și a sărutat-o și iar a sărutat-o pe femeia lui.

Când am privit în sus,

de jumătatea lunii

stătea agățată flanela bunicului cârpită de bunica.

O văzusem doar cum rupsese ața cu dinții;

nici răbdare să o probeze la mâneci, n-a avut.

Și ar mai fi fost timp până în zori

când, de obicei, pornea cu luntrea

să dea bătălia cu pescărușii de mare

până dincolo de linia orbitoare a soarelui.

                                            FLV