sâmbătă, 24 februarie 2018

Doar iarna


Doar iarna

Trec trenuri prin gări de o vreme
Duc vise-n vagoane, grămezi.
Nu sonuri se zbat să mă cheme,
Nici clopote surde-n poeme
Cu versu-ngropat sub zăpezi.

Doar iarna își scutură-n toană
Paltonul de gheață pe lac.
Dar tropotul vremii, în goană
Nu-mi lasă măcar de icoană
Căpăstru la gânduri să-mi fac.

Și-n crâng parcă-i mută pădurea
Presimt alte-nfrângeri să-ndur.
Un șoim se învârte aiurea
Prin nori ce-și deșiră securea
Sub luna ce prinde contur.

Trec trenuri cam fără avânturi
Și ninge intens pe peron
Nămeții-s cât casa pe prunduri
Te strig de pe crucea de gânduri
Cu pieptul străpuns de piron…

Cu lupii ce urlă la lună
De viscole prins ca-ntr-un jug.
Și teama că poate îmi mână
Povara ce crește nebună,
În jerbe de flăcări pe rug.



miercuri, 21 februarie 2018

După cum...


După cum…

După cum păsări dau roată
La pădure, nu o dată…
Nu mai cred să ningă azi
Cum nici pașii mei sub brazi
Nu mai bat ca altădată.

Și trosnind sub ger în noapte
Plopii mă imit aparte…
De tot cred că mi-a părut
Glasul tău în gând s-aud
Și dau fila iar, la carte.

Și ca vântul printre scânduri
Umbra-ți trece printre rânduri
Că din treacăt pari c-ai șters
Lunii, inima c-un vers
Din comoara ta de gânduri.

După cum viclean sorocul
La un geam face cu ochiul
De stau tocmai ca pe jar
Să-mi las visele-n sertar
Și clădi din foc norocul.

Însă vremea-n urmă bate
Și înfiorări în toate
Vin cu semnele de sus
Iar sub anii ce s-au dus
Tot adună și socoate.



vineri, 16 februarie 2018

Ce aripi să am eu?


Ce aripi să am eu?

Da, simt cum și viața-nălucă
Mă bagă acum la păreri
Ca focul ce-n inimi usucă
Cărări ce nu duc nicăieri.

Ca valuri nebune pe mare
Speranțele mele s-au dus
La năzăriri pieptu-mi tresare
Cu-n deget la tâmplă adus.

De regulă omul se-ncurcă
În gânduri ca lișița-n stuf.
Norocul nu-l poartă în cârcă…
Cum moartea, nu-l pune în puf.

Da, simt cum din nou doar iluzii
Au ars între noi ca un rug
Ce-au dat și prilej la confuzii
Nu însă și șansa să fug,

Să-mi strig și să uit pentr-o clipă
Furia spre cer mai mereu.
Să nu-ți fiu captiv… ce aripă,
Cu care doar scriu, să am eu?





marți, 13 februarie 2018

Știrile aveau să vină mereu


 Știrile aveau să vină mereu

tocmai în ziua aceea mama râdea printre lacrimi
bunica îi strecura o legăturică în traistă
și fratele mai mic îi întindea
un toiag soră-mii să dea în calul costeliv
ce purta echipajul în sus către iaz
mă gândeam că după ce ai fost trădat de viață
prăpastia din suflet nu pare fără fund
și totuși atâtea spaime se aud
lunecând odată cu faima gândului
tocmai treceam pe lângă un scuar
pe o ulicioară nepavată
când un stol de vrăbii s-a ridicat de pe un gard
atunci când trecu caleașca
dar cine are atâtea cuvinte să numească fericirea
ori acele irizări de lumină
care mai deschid noaptea câte unui adevăr
de e atâta ceață la poarta unde îmi culc insomniile
și chiar de o vreme
nimeni nu mai poate intra cu șoimul pe umăr
cerșind celui cu flașneta biletul pentru propriul buzunar
vedeți voi m-aș fi odihnit în visul de fericire al îngerului
asemeni unor râuri care n-au nicio albie
dar toți care mă vedeau
cu gesturi ample începură să arate spre caleașcă
îngrozitor de agitați
a doua zi aveau să spună și ziarele
că din cauza fulgerului
lebedele de pe lac își luaseră zborul.



miercuri, 7 februarie 2018

Poveste de sertar


Poveste de sertar


Hulubii sosiți de la zbor pe o coamă
Ceva îmi spuneau. Cum cândva, pe-un peron
Sub podul de fier prins cu nituri de-alamă
Doi ochi m-au surprins la un geam de vagon.

Și atunci erau la fel minutarele
De la acel ceas din perete enorm
Groase și grele de sub felinarele
Care-i luminau și cadranul diform.

Avea fundă neagră pe ceafa gingașă
Și ca soarele, îmi zâmbea prefăcut
O rază prin geam am trimis buclucașă
Și ochii ei mari mi-aminteau de trecut.

Cum trenul plecă, mi-a rămas doar în gară
Trecutul acestei povești de sertar
Există cărți ce le-aș fi scris bunăoară
Mai știi? I-aș fi dat și un semn planetar.

De-atunci, între șine de cale ferată
Romanul meu de dragoste s-a tot scris
Mai șuieră trenuri și cred că odată
În gări pe-un peron, am trăit acel vis.




sâmbătă, 3 februarie 2018

asemeni vouă, prins

asemeni vouă, prins

știi gândurile acelea când
ni se tot prăbușesc norii;
ce suflet ar înălța ziduri,
fără s-aștepte și zorii?

așa cum minunile toate
în țeava puștii surprinse
se prefac, pe rând, în cuvinte
în plasa basmelor prinse.

și-n parte, ori poate în taină
așa purtăm noi o cruce
ca stelele, trase sub haină
acele doruri năuce.

de-am crezut că pot face și cuib
în lumea cărților scrise
ca un poet care și-a lăsat
în rime, unele vise.

și-am ars pe făgașuri perfide
pe rugul atâtor povești…
și lacul temerilor mele
și focul din care-mi tot crești.