marți, 30 ianuarie 2018

De la Rembrandt...

 De la Rembrandt…

De la Rembrandt am înțeles să insist
Chiar și într-o lume de umbre
Să-ți ghicesc norocul și-n gând să-ți exist,
M-aș fi făcut punte și luntre.

Între amăgiri cel mai crunt adevăr
E-'ndoiala ce cred… m-a învins.
Priviți-mi doar viața și soarta-n răspăr
Ce-n hrube cu năluci m-a împins.

Priviți-mă cu ochii voștri enormi
În creanga lor teii-'și plâng toamna
Iar sufletul meu te veghează când dormi
Ca vulturii-n luptă cu iarna.

Ah! Cum se tot sting veșniciile-n noi
Și-n clopot tot bat în neștire…
Cu ploaia ce-'mpinge-n tranșee noroi
De nu mai găsesc o ieșire.



sâmbătă, 27 ianuarie 2018

Temutul viscol...

Temutul viscol…

Temutul viscol de azi-noapte
Cu haita de lupi prin ninsori
Nu mi-a lăsat geană pe geană
Nici ochii să-nchid, până-n zori.

Din când în când galben-albastră
Luna răzbătea printr-un geam
Toți plopii s-au strâns la fereastră
Știau că doar ție-ți vorbeam.

Dar eu eram prins doar în rime
Și-n dor călător fără leac
Purtat ca o frunză-n mulțime
Din crângul ce-adastă un lac.

Ca-n basmul de acum pasager
În limpezișuri de viață...
Din iarna ce trosnesc prinși de ger
Mestecenii când îngheață.

Dar ce mult am ținut, până-n zori
Turnate-n al tău univers
Cuvinte în șirag să-mi strecori
Ca vâsle de aur în vers.

...Temutul viscol de azi-noapte
Ca lupii scâncea uneori
Și printre-ale umbrelor șoapte
Ochii am închis doar în zori.

                     





miercuri, 24 ianuarie 2018

De când poartă raiul inimii rugăciuni?

De când poartă raiul inimii rugăciuni?

nu că ai fi întrebat
ori cel ursit să învingă și chiar să-l plouă cu minuni
și-a lăsat zborul pe umerii mei
o diferență există totuși, cineva poate ierta
sub mesteceni nălucile care ne amăgesc viața
un om de zăpadă, văzându-ne
n-ar povesti mai departe îndrăzneala
cu care am privit cândva, cerul
cum niciun gând nu vine prea târziu deși
fântânile erau secate și mi-a fost și mie sete
de simt cum în visul rămas înghețat pe fereastră
am îmbătrânit de ceva timp
dar e ca și cum le-am promis unor prieteni
că am să-i însoțesc în luntrea unde am văzut
întâia oară fantoma Chirei Chiralina,
coloana din care îmi privesc amăgirile
ori a devenit sufletul tău așa cum se aude un cântec
zărit cândva pe Carul Mare și ne prefacem
că fereastra s-a închis că lumea cealaltă
o să fie prăbușirea lumii
că îngerii ne vor sări în ajutor
și vor pune în candelă aur, tămâie și smirnă
să ardă din năzăriri un început
ca o povară fiindcă n-a înțeles lumea ta,
amintirile.







sâmbătă, 20 ianuarie 2018

Oare să nu fie nimeni?

oare să nu fie nimeni?

privesc prin fereastră cum ninge
în acest tablou de iarnă și întreb:
câte temeri nu-l năpădesc pe cel
din fața căruia viața s-a retras ca o apă de mare?
dar tu știi că un suflet mare
tulbură toate singurătățile și toate sunt fum
în definitiv, murim și nimeni nu întreabă
cine iubește mai mult viața
dacă nu asta e cea mai mare trădare
când vezi și tu, sunt ca un spânzurat ce nu știe de ce atârnă
de ce Don Quijote este mai singur
decât Iisus pe Ghetsimani
fiindcă nu arde, spui
iubirea face din noi doar niște fântâni secate
și nici nu am curajul de a muri pentru tot
ceea ce am trăit într-un șir ordonat al gândurilor…
pesemne, florile nu sunt culese cu spaima
că lumea ar putea fi altceva
și acesta este un alt cuvânt și te-ai temut
dar oare am trăit cu adevărat și erori
și umbrele lor să se plimbe pe jos pe pământ?
cu un bici imens ar trebui loviți acei gânditori
ce în drumul lor au semănat numai ură,
mă gândesc,
n-am fost al meu…
dar ce bine ar fi dacă inima ta
s-ar deschide cu cheia muzicii lui Bach
și iubirea ne-ar căra sacul cu scrisori prin nămeți…
oare să nu fie nimeni
care să adune în el această tăcere?   

                      

joi, 18 ianuarie 2018

(variantă)

cum toate sunt fum
        (variantă)

și dacă noaptea mă împinge
în apele unor gânduri
e pentru că-i iarnă și ninge
cu fulgi de nea rânduri-rânduri.

sub cerul bocnă îți mai pasă,
ce altă-îndoială mai am
că gerul și azi ca o coasă
gândurile-mi culcă la geam?

și-o trâmbiță-n cer iarăși suie
norocu-n rotiri sau pieziș
s-a stins acel cânt, altul nu e
motiv să-l încerc pe furiș.

și doar ai știut cum de veacuri
visele mari, față-n față…
iluzii mi-au fost, nu și leacuri
cu miile într-o viață.

cum nu-s decât fum ca la hornuri
vin întâmplări și ne înving
mai bat pe la porți alte zvonuri
dar până-n zori… toate se sting.


              FLV

duminică, 14 ianuarie 2018

Cum toate nu țin

Cum toate nu țin

Și dacă noaptea mă împinge
În apele unor gânduri
E pentru că-i iarnă și ninge
Cu fulgi de nea rânduri-rânduri.

Sub cerul bocnă când totu-i stins
Nu am nici o îndoială
Că gerul pe geam și azi ți-a prins
Gândurile… ca beteală.

O trâmbiță-n cer iar despică
Norocu-n rotiri sau pieziș
S-a stins acel cânt, dar mi-e frică
Să-l pot relua pe furiș.

Și câți au știut cum de veacuri
Visele mari, față-n față
Iluzii mi-au fost... nu și leacuri
Cu miile într-o viață.

Cum toate nu țin nici de blazon
De întâmplări nu duc lipsă
Mai bate la geam câte un zvon
Ce intră brusc în eclipsă.


                      FLV

sâmbătă, 13 ianuarie 2018

La o aniversare, chiar două...

1.
Cum veneai cu fulgii de nea din lună
                (Se dedică acest prozopoem poetei GELA ENEA, de ziua ei)
      
     Am visat azi-noapte (mai bine n-aș spune) că m-am dezbrăcat în prima zăpadă, în timp ce lupii tăiau elegii printre nămeți, iar eu susțineam sus și tare că poetul trebuie să fie o portavoce a vremurilor sale. Dar scriu versuri lungi pe buza prăpastiei până te vei trezi, lunaticule! „Mai ții minte, Emil, acum zece ani am fost în Grecia, pe Acropole…”. Mi-ai spus: „Suntem aproape de zei, dacă întinzi mâna, atingi vreunul!”  Ne uitam, vrăjiți, cum dansa Zorba pe vârful Lycabetus sperând să salveze Grecia așa cum o făcuse Byron, odinioară. Dar, oare, chiar ar fi salvat-o? N-am fi căzut în cealaltă „încurcătură de minte”, a unui alt personaj, ce avea ceva, cu nişte ghete ghinioniste? Acordorul de piane Murkin, din schiţa „Ghetele”, de Cehov, avea tot motivul să dea toată vina pe „blestematul servitor” Semion?  Eu ți-am spus: „Dacă nu dormi, ţi se poate tulbura mintea”. Așa m-am apucat de scris să-mi fac din cuvinte paltonul lui Rimbaud care să mă-nvelească în sensuri – cum și ne sugera, de altfel,  bătrânul pescar al lui Hemingway. Nostradamus, făcea cimilituri din profeţiile sale, dar, E V Däniken, ia aminte cititorule, e cel mai! Am deschis cartea lui Däniken. Şi, ce am găsit (vă spun şi vouă): „Adam a văzut limpede cum ieşea fum dintre roţi când împreună cu Eva priveau înspăimântaţi acel car ce li se arătase pe cerul alcătuit de Dumnezeu”. Aşa e, d-le Däniken? Nu cumva te credeai maica Tereza? Acum aș fi stat de vorbă cu tine, cititorule, și tu trebuie să știi că în timp ce tricotam ciorapi de lână, mănuși pentru iernile viitoare, sufletul îmi sta pe o creangă de sorcovă ninsă și-n frigul acela un leagăn îmi era poezia care mă înălțase în Timp. Și-am plătit cu cântecu', de atunci (cum spune poetul), ca lupu' cu urletu' „orice lătrat”, fiindcă nu știi din ce parte vor sări la gâtul tău lupii; și înțeleg că ești al naibii de singur când îmi voi da foc în fața cortului tău de rege…
     Așadar: cum veneai cu fulgii de nea din lună, eu mă tot uitam cum dansa Zorba pe munte, iar foamea de tine era un rug aprins și nu-mi aminteam ce mai visasem azi-noapte și de ce tu spuneai că poezia mă înalță un timp și o vreme va mai arde în altare smirna ideilor până când voi trece ca emirul lui Macedonski pe podul de aur…


2.
Cântec șoptit
(De ziua Corinei Militaru: trimit ăst cântec viața să ți-o umple)

Ți-am tot promis o toamnă și-nc-o toamnă
Cu tot frunzișul pașilor pierduți,
Eu, umbra din poemul pe cai iuți
Să mâne-n vers suspinul mai spre iarnă.

Dar secerat ca spicul, într-o seară
Cu inima arzând în palma stângă
Înghețu-n mine a-nceput să strângă
Și m-am oprit la margini de hotară.

Absența ta mă urmărea din urmă
Și-un iz de smirnă tot cădea din ceruri
Acceptă tu, și-o dragoste prin geruri
Până voi strânge visele în turmă,

Să-ncing ca snopii ale mele tâmple
Și fruntea să mi-o prindă într-o salbă,
Căci beat de tine-n noaptea asta albă
Trimit ăst cântec viața să ți-o umple.

...Azi, zilele-mi sunt temple-ale iubirii
Cum nopțile mi-s vămi ale uimirii.



La mulți ani, Corina, la mulți ani, Gelea!