De când poartă raiul inimii rugăciuni?
nu că ai fi
întrebat
ori cel ursit să
învingă și chiar să-l plouă cu minuni
și-a lăsat
zborul pe umerii mei
o diferență
există totuși, cineva poate ierta
sub mesteceni
nălucile care ne amăgesc viața
un om de zăpadă,
văzându-ne
n-ar povesti mai
departe îndrăzneala
cu care am
privit cândva, cerul
cum niciun gând
nu vine prea târziu deși
fântânile erau
secate și mi-a fost și mie sete
de simt cum în
visul rămas înghețat pe fereastră
am îmbătrânit de
ceva timp
dar e ca și cum
le-am promis unor prieteni
că am să-i
însoțesc în luntrea unde am văzut
întâia oară
fantoma Chirei Chiralina,
coloana din care
îmi privesc amăgirile
ori a devenit
sufletul tău așa cum se aude un cântec
zărit cândva pe Carul
Mare și ne prefacem
că fereastra s-a
închis că lumea cealaltă
o să fie prăbușirea
lumii
că îngerii ne vor
sări în ajutor
și vor pune în candelă
aur, tămâie și smirnă
să ardă din năzăriri
un început
ca o povară fiindcă
n-a înțeles lumea ta,
amintirile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu