De la Rembrandt…
De la Rembrandt
am înțeles să insist
Chiar și într-o
lume de umbre
Să-ți ghicesc
norocul și-n gând să-ți exist,
M-aș fi făcut
punte și luntre.
Între amăgiri
cel mai crunt adevăr
E-'ndoiala ce
cred… m-a învins.
Priviți-mi doar
viața și soarta-n răspăr
Ce-n hrube cu
năluci m-a împins.
Priviți-mă cu
ochii voștri enormi
În creanga lor
teii-'și plâng toamna
Iar sufletul meu
te veghează când dormi
Ca vulturii-n
luptă cu iarna.
Ah! Cum se tot
sting veșniciile-n noi
Și-n clopot tot
bat în neștire…
Cu ploaia
ce-'mpinge-n tranșee noroi
De nu mai găsesc
o ieșire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu