joi, 22 iunie 2017

În noaptea asta...

În noaptea asta…

În noaptea asta-n lanul de secară
Voi sta la sfat – cu luna bunăoară -;
Precum și Șperlă-n basmul inspirat
Atât de strașnic, gata să închine,
Iubirii sale, cerul său de rime
Şi bea pocalul ultim, împăcat.

E ceea ce se-ntâmplă de o vreme
În temniţa cuvintelor viclene.
Când poate mult te-ntrebi dac-am pătruns
Dând putregaiul lumii la o parte
Cu haitele de gânduri – chiar deşarte –
Pe-acel tărâm unde-am şezut şi plâns.

Că pretutindeni, amăgiri doar sumbre
Stele făclii în dansul lor de umbre.
Să-mi fie-ngăduit măcar să cer,
Ca frunza-n agonie pe cărare:
„- Te ţină vraja-n basme, suflet mare…
Sub haina ce te apără de ger”

                   FLV

sâmbătă, 17 iunie 2017

Marină

Marină          

„- Veniți cu mine-n port. Azi-noapte, Luna
A acostat la cheu, ferind furtuna.
Veniți! Căpităneasă-i o sirenă
Și-un stol de pescăruși îi țin de trenă.
Să facem selfie! Pentru totdeauna.”

„- O, câtă blasfemie! striga-ntruna
o tânără naivă, dintre-acele… 
Poetul, a-nălţat la rang Minciuna!”

Şi vrând a nu-i păsa de toate cele
Intră în mare, goală pân’ la piele.

Şi astăzi mi se pare… Cititorul,
Pe ţărmul mării, hârşâind piciorul,
E auzit cum îi tresaltă buza:
„- Să fie Poezia?... Poate Muza!
Ori ea mă duce iarăși cu ulciorul?”

                     FLV

duminică, 4 iunie 2017

dansând de rusalii

 dansând de rusalii

Aș putea inventa pentru povestea mea
și un spiriduș care se furișează pe după copaci
și ne urmărește,
și iele dansând de rusalii cu luna
să-ți imite alunecarea spre iaz.
Dar tu știi că am avut azi-noapte un vis
Că eram la mesteceni, în crâng, cu un condur în mână
Implorând: scoate-mă din povestea asta, scoate-mă!
Că, uite! Tot spuneai: „Unde-o să mai găsești
tu pantofiori care să merite piciorul meu?
Doar dacă o să mi-i aduci pe-ai țarinei!”
Cum spunea Gogol că i-ar fi cerut Oxana
fierarului Vakula în noaptea de ajun.
Lăstunii vâsleau în jurul meu prin văzduhul de plumb
și trăsura, cu tine, se târa mereu înainte
până ce birjarul lovi de câteva ori cu biciul
de am știut c-ai să pleci;
că destinul nu ne trimite vestitori
ca acele gureșe vrăbii cocoțate pe gard
și care puteau fi auzite de toți. Tot se spune
că au puterea de a alunga tristețea din suflet;
că mi-ar absorbi întreaga ființă,
că aș putea să-mi scriu până la capăt povestea
până să năvălească disprețul și furia
celui fără acoperiș cât și celui care nu prinsese de veste
când, odată cu plecarea ta
cineva șterpelise luna.

              FLV

vineri, 2 iunie 2017

o carte poștală

o carte poștală

În această călătorie de gânduri,
în jurul tău totul foșnește și zumzăie
(chiar dacă asta e tot)
de strâng la piept, ca pe o armă
și această înfrângere.
Când ceva pare pierdut
la capătul oricărei poteci, fără să te fi afundat în ea
veșnicia e fadă. Îmi amintesc;
acolo, ploaia bătea în ambele direcții
ca un nor de lăcuste
devorând secundele pe frontul unde rămăsesem singur.
De unde să-mi fi dat seama,
dacă războiul mai continua ori se terminase
ori cel care ne invita în jurul focului
să cinăm amărâții lui cartofi copți, cu puțină sare
nu era doar un lanț de cauze și consecințe?
Că nimeni... nici măcar cel aflat în tranșeea inamică
nu mai putea face nimic,
doar amenința, viclean, cu degetul.
Acum, zilele sunt doar în trecere. Ca într-o gară
unde și trenurile sunt ca sufletele
celor ce călătoresc. Înaripate către cer.
Hai, vino lângă mine! M-au simțit îngerii
că merg singur prin stepa arsă după iureșul bătăliei
și ce-ți scriu e doar o carte poștală
pentru secolele ce vor urma:
„De la mare distanță, în urmă, doar cerul
se mai lipea de pământ.
Cum te poți împotrivi,
când ploaia mă trăgea ca pe roate
de nu mai aveam nici un fel de scăpare?”

                        FLV