vineri, 16 februarie 2018

Ce aripi să am eu?


Ce aripi să am eu?

Da, simt cum și viața-nălucă
Mă bagă acum la păreri
Ca focul ce-n inimi usucă
Cărări ce nu duc nicăieri.

Ca valuri nebune pe mare
Speranțele mele s-au dus
La năzăriri pieptu-mi tresare
Cu-n deget la tâmplă adus.

De regulă omul se-ncurcă
În gânduri ca lișița-n stuf.
Norocul nu-l poartă în cârcă…
Cum moartea, nu-l pune în puf.

Da, simt cum din nou doar iluzii
Au ars între noi ca un rug
Ce-au dat și prilej la confuzii
Nu însă și șansa să fug,

Să-mi strig și să uit pentr-o clipă
Furia spre cer mai mereu.
Să nu-ți fiu captiv… ce aripă,
Cu care doar scriu, să am eu?





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu