Știrile aveau să vină mereu

 Știrile aveau să vină mereu

tocmai în ziua aceea mama râdea printre lacrimi

bunica îi strecura o legăturică în traistă

și fratele mai mic îi întindea

un toiag soră-mii să dea în calul costeliv

ce purta echipajul în sus către iaz

mă gândeam că după ce ai fost trădat de viață

prăpastia din suflet nu pare fără fund

și totuși atâtea spaime se aud

lunecând odată cu faima gândului

tocmai treceam pe lângă un scuar

pe o ulicioară nepavată

când un stol de vrăbii s-a ridicat de pe un gard

atunci când trecu caleașca

dar cine are atâtea cuvinte să numească fericirea

ori acele irizări de lumină

care mai deschid noaptea câte unui adevăr

de e atâta ceață la poarta unde îmi culc insomniile

și chiar de o vreme

nimeni nu mai poate intra cu șoimul pe umăr

cerșind celui cu flașneta biletul pentru propriul buzunar

vedeți voi m-aș fi odihnit în visul de fericire al îngerului

asemeni unor râuri care n-au nicio albie

dar toți care mă vedeau

cu gesturi ample începură să arate spre caleașcă

îngrozitor de agitați

a doua zi aveau să spună și ziarele

că din cauza fulgerului

lebedele de pe lac își luaseră zborul.