Poveste de sertar

Poveste de sertar

Hulubii sosiți de la zbor pe o coamă

Ceva îmi spuneau. Cum cândva, pe-un peron

Sub podul de fier prins cu nituri de-alamă

Doi ochi m-au surprins la un geam de vagon.

Și atunci erau la fel minutarele

De la acel ceas din perete enorm

Groase și grele de sub felinarele

Care-i luminau și cadranul diform.

Avea fundă neagră pe ceafa gingașă

Și ca soarele, îmi zâmbea prefăcut

O rază prin geam am trimis buclucașă

Și ochii ei mari mi-aminteau de trecut.

Cum trenul plecă, mi-a rămas doar în gară

Trecutul acestei povești de sertar

Există cărți ce le-aș fi scris bunăoară

Mai știi? I-aș fi dat și un semn planetar.

De-atunci, între șine de cale ferată

Romanul meu de dragoste s-a tot scris

Mai șuieră trenuri și cred că odată

În gări pe-un peron, am trăit acel vis.