cronica
unei zile de toamnă
a început prin a număra ușile caselor pe
strada sa
apoi a trecut la ferestre;
niciodată nu i s-a părut mai triste
frunzele în copaci.
turnului bisericii i-a făcut cu mâna în
treacăt
pesemne,
ea atunci a chicotit
chiar a râs
și-a șters ochii
sandalele ei aveau doar două curele mici
gleznele îi săltau
pe rochia ei se zăreau cât mai puține
umbre.
în cele din urmă a desenat cu ochii pe
cer
antenele de pe case
i-a arătat cât de dreaptă îi este
fruntea
apoi gâtul de porțelan și sânii rotunzi
ca atunci când închizi ochii și desenezi
cu degetul norii
ori aprinzi chibrituri și licurici îți
sar printre degete.
era ca și cum
a încercat să-i deslușească în palmă
linia vieții
să facă o scamatorie
cu care să alunge o tăcere atât de
tulbure
nu l-a înțeles
se grăbea dizolvându-se depărtărilor
ca acel soldat agățat de gâtul calului;
pentru el încă nu venise timpul să plece
și chibriturile,
dacă ar fi știut cât de repede se
sting...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu