nu aveam aripi
viața se depărtează-n zbor de fiecare
dintre noi;
zboară mereu prin locuri greșite -
numai gândurile se vor lovi într-o zi de-o
planetă
cum vor izbi caii în goana lor
potcoavele aurite de lună
și îmi vor aminti că eu n-am avut aripi
pentru cerul tău.
ceva mai înainte mi-am întrebat inima:
ce caut, Doamne, ce caut...
o întâmplare și asta, spuneai
să nu găsim cheia la tot ce ni se
întâmplă
deși drumurile nu păreau încurcate pe
linia vieții
doar deveneau de neînțeles.
bunicul spunea că la cimitir pe
mormântul bunicii
crescuse trifoiul înalt, de parcă se
făcuse de coasă
și asta e tot o întâmplare ca oricare
alta;
ca atunci când îmi arătai semnele pe cer
și eu îți deschideam palma
până lua contur de cumpănă peste un lan
de trifoi;
gata și ea să răstoarne cerul
sub care ne-am sprijinit cândva aripile
pentru acel zbor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu