Chiar
de frânge iarna...
Chiar de frânge iarna arborii în drum
Prin zăpezi, în cale-ți voi ieși oricum
Să îți fiu în cântec cel zidit sub cer
Cum e între stele luna temnicer.
Și-ncolțit de gânduri, poate într-un fel
Să-mi aleg cu grijă armele-n duel
Numai că-n povestea ce pe noi ne-a prins
Cum sta scris în zodii, glonțul m-a atins.
Și pe cer o vreme eu să fiu o stea
Să-ți arate calea când tu vei zbura
Și mult înainte să te pierzi în hău
Să-mi înghesui umbra, paj în somnul tău.
Iar când printre vise te-aș zări cumva
Am să-ți pun pe umeri mantia de nea.
Și ce-a fost cu noi, într-o altă viață
Mulți ani, alte ierni, ne vor sta în față.
Frumosul fir al poeziei care duce inevitabil spre o poveste.
RăspundețiȘtergereDupă scrierea ei, mai mereu versurile lui Esenin din „Dans și plâns al ploilor în dungă” (mai ales ultima strofă) au fost prezente, parcă m-ar fi urmărit. Îmi amintesc cum începea: „Dans și plâns al ploilor în dungă/Totul e-ndărăt./Hai, Serghei Esenin, îți ajungă -/Nici să nu te văd./Sunt sătul de câte aripi sfinte/Mii prin univers;/N-ai să-ți scoli tu morții din morminte/Cu-n crâmpei de vers” etc...
RăspundețiȘtergere