e vremea plecării
pentru că tu ești frumoasă
mi-am ridicat încă o dată brațul
așteptând un semn că e vremea plecării
nu am nimic cu tine tristețe
nici ce tărâmuri foșnitoare mai treci
între mine și toți ceilalți se întrerup mările
doar îmi risipesc sufletul
în zborul unor păsări rămase pe șevalet
și bat la geamul tău cu cerul unei toamne
jefuit de nostalgii
acum poate e timpul să-mi prind la șold
cornul de vânătoare al unui prinț disperat
ce n-a mai găsit leacul întoarcerii la tine
că m-au ajuns din urmă cuvintele
și mai e cale de mers
și niciun pod să ne treacă-n poveste
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu