armistițiu

armistițiu

pietrele păreau a visa în fumul războaielor noastre

doar Dumnezeu deschisese fereastra în cer

și privea cu un ochi

cum se înălța destrămarea odată cu ceața

eram în tranșee și îmi așteptam dușmanul

gerul trecea prin trup ca niște săbii;

târziu în noapte am simțit doi ochi de gheață

întâlnindu-se cu ai mei.

pipăiam întunericul cu degetele

până când s-a prăbușit noaptea de plumb.
spre ziuă viscoliți de amintiri
cântam amândoi sub același palton:

„dacă dragoste ai avut tu pentru mine

nu voi ști niciodată...”

și cât am iubit vara aceea fierbinte

cu spaima că va fi ultima iubire

cu spaima că lumea nu va deosebi evenimentele

de urzitorii de intrigi.

odată cu gândurile suia la cer cântecul

frigul ne unise sub același palton

câți maci să fi crescut acolo pe câmp

pe toți i-am fi pus în țeava armelor

am fi scos și ceva tutun din buzunare

l-am fi împărțit

pentru că încep să văd

cum se deschid ferestrele la casele noastre

iar fiul nostru născut de cealaltă parte a lumii

ne arată cămășile de mire

și spune că e timpul să ne întoarcem acasă.