vineri, 8 decembrie 2017

Azi: un poet vrâncean/râmnicean...

                    Tema eternei reîntoarceri a suferinței asumate
     Cartea „Cuibul crucii” de Petrache Plopeanu (ed. pim Iași, 2017), este o fluidă reprezentare a stărilor psihice raţional-afective, dar și încărcătura unor simboluri asimilate de poet-creștinul care își duce în spinare crucea de fiecare zi. Poetul ne/se ademeneşte în ceremonialul morţii și învierii, ca-ntr-o cabală-testament, cele din marginile absolute ale trăirilor dar și a suferințelor asumate ca mod de cunoaștere. În poemele lui Petrache Plopeanu, prins în peşterile orogene ale rugăciunii, se „aude” acel strigăt cutremurător pentru cei rătăciți în afara acelei taine care a și schimbat lumea: „cântă (poete) cu arama gurii tale pline de cele/văzute și nevăzute/aleanul și curajul și bucuria”. Prag mistic a unei izbânde viitoare, unire mistică a celor trei simboluri din sfânta treime, cartea de poezie e de o sfâșietoare trăire creștină a înțelegerii miturilor religioase: „Eram agățat pe toți stâlpii din galileea aceea stranie/văzută pe la răspântii cum râde batjocoritor/cum își arată dinții cariați și/strigă împroșcând salivă galbenă/el e el e iată-l/pe cel căruia îi place/să fie acolo sus în piroane/iată-l pe cel care ne spune nouă/cum să îndreptăm ochii spre cer” (ipostazele unei zile care nu se mai sfărșește. cineva era mai sus cu un ochi larg deschis).
        De altfel, întreaga poezie poematică a revoltatului („credem că/voi sunteți cei chemați să ne arătați adevărul”), este o meditaţie mistică, un complex de reculegeri, fie de concentrare prin efort intelectual şi expresie livrească asupra lumii, fie de simplificare prin simboluri. Trinitatea Tată-Fiu-Sfântul Duh, prin excelenţă masculine, are la Petrache Plopeanu, trimiterea blândă şi povăţuitoare: „doamne dă-ne cele trei rugi înapoi și fă-ne cuib în/poala ta”.      
       Ni se explică de către poet această trinitate, atât printr-o călătorie organică în călătoria imnică făcută cu „ochii pe cer” (cei care au „uitat ce se petrece pe pământ”), cât şi printr-o călătorie intelectuală în purificarea, iluminarea, desăvârşirea şi atitudinile posibile în afara trăirilor biblice ca rod al gândirii fiinţei în neantul nepătimirii noastre. Pătimire/nepătimire ca și singurătatea poetului de a fi rămas prins, prizonier, în cuvânt: „erau mulți cei ce cârteau pe lângă zidurile/ce stau să se năruiască sub ușurătatea necredinței/și-au plecat de pe pereți și sfinții și/s-au desprins din icoane și îngerii și/a rămas doar el” (din lipsă de alte vorbe.înconjurat de veșnicie).
       Ni se explică apoi, pătimirea şi patima cunoaşterii catafatice-afirmative prin cunoşterea apofatică, una într-alta, manifestare a sinelui trăitor prin sine. Ceremonia morții, ritualul învierii îl stârnește pe cititor să participe odată cu poetul la purificare prin arderea unor simboluri:
      1). Simbolul răstignirii omului cu revelație în semantica luminii: „prin omul din gura pământului și/acesta stătea pe stâlp/ce mină adâncă spre el se mira de undeva din spate/acolo mai era loc/(se împărțiseră locuri ca și cum se aștepta alesul/dar cine să vrea ca el să fie să se arunce mai devreme/ca o coastă ne-roasă/peste pielea zbârcită a zilei”) din: pumnul se deschide încet. lumina din inima pietrei sparte. Dar detaliile se opresc brusc, la Petrache Plopeanu, în simbol unificator ori într-o semnificaţie mai largă a lor. 2). Ca intr-un joc lexical al rostirii nerostitului, simbolul învierii sau cum se trece din moarte în cuvinte, devine tot mai  exteriorizat în poezie: „și se mai întreba/ce caută mâna sa lângă coapsele hulitorilor/atât de mult i-a iubit de atunci încât s-a dus mai pe/seară să înapoieze tot ce luase/a adăugat de fiecare dată ceva în plus/și mai mult/mai mult/și de la sine de parcă o întreagă stivă de mâini/ținea strâns nu arginții ci un cuvânt” (stăpânul cuvintelor noi. retrospectiva unui hold-up). 3). Simbolul rugăciunii sau cum poetul duce pe umeri greutatea rosturilor aflate în taina ei: „și acum mă ridic într-un psalm chiar/deasupra clopotniței/din lemn vechi afumat dar încă stejar privesc/altceva nu am de făcut de la această/înălțime plină de îngeri/e și mâine o zi dar/dacă noaptea asta veșnicia va cădea peste noi?„ (mărturisire despre tăiere. psalm de sus în jos). 4). Simbolul înțelesului biblic sau despre circularitatea scrierii ori sfatul poetului către cititor : „scrisul acesta seamănă pe o latură cu un pătrat care/ se intersectează nemaivăzut/cu o mirare de o circularitate deplină/pe suprafața ei s-a întrunit sfânta treime să/încline în cele din urmă unicul taler” (cunoștință despre ce trebuie să faceți întâlnind ceva. o înălțime degeaba).  5). Simbolul răspândirii învățăturilor creștine în lume: „să întorci capul spre stânga/apoi spre dreapta/și să vorbești cu cei care cred că ar putea crede/pe jumătate în tine/pe jumătate în altceva/privind spre cerul ce stă să plouă/spre vijelia inventată de oamenii care stau/la poalele dealului nimeni nu are numele pe care le știm/nimeni nu face ceea ce ni s-a spus că au făcut” (clipa nouă a repetării. și noi la rându-ne).  6). Simbolul închinării și a zicerilor din psalmii biblici, transpuse în îndeletniciri lumești: „îndepărtează de la mime aceasta spunea el/începând un nou cântec/îndepărtează-mă chiar pe mine de mine/și fă-mă trup nou în trupul aromind a vatră” (frângerea în chip. clipa roșie).  7). Simbolul ieșirii la lumină prin aflarea și înțelegerea tainei rostite, în gând, dinaintea lui Dumnezeu: „iartă-mă doamne că stau și lucrul meu/nu știu a-l face și privesc și râd alături de ei/și haina mea nu-i a mea ci tu mi-ai dat-o chiar acum/și ce este sub ea e tot al tău”(un nou model prins în fire. culoarea și chipul). Iluminarea nu trebuie înţeleasă în această carte de poeme, ca treaptă mistică religioasă. Ea este tot activă, activă theorie telurică pe fundal blagian.

      Petrache Plopeanu, poetul care s-a găsit „luminat de chipul celui înțepat de /spini înfipți în frunte”, este conştiinţa poetică liberală ca formă literară, necesară creaţiei: prin contemplaţie postmodernistă a controverselor ideatice, a contrariilor formelor estetice, iar poezia sa, prin aceste „poeme triunghiulare”, devine o modalitate de abordare lirică inedită și profundă.

                                                      FLV

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu