asemeni vouă, prins

asemeni vouă, prins

știi gândurile acelea când

ni se tot prăbușesc norii;

ce suflet ar înălța ziduri,

fără s-aștepte și zorii?

așa cum minunile toate

în țeava puștii surprinse

se prefac, pe rând, în cuvinte

în plasa basmelor prinse.

și-n parte, ori poate în taină

așa purtăm noi o cruce

ca stelele, trase sub haină

acele doruri năuce.

de-am crezut că pot face și cuib

în lumea cărților scrise

ca un poet care și-a lăsat

în rime, unele vise.

și-am ars pe făgașuri perfide

pe rugul atâtor povești…

și lacul temerilor mele

și focul din care-mi tot crești.