Mama se ruga pentru toți
(prozopoem)
„O să ne
descurcăm, nu poate fi ăsta sfârșitul lumii!” se ruga mama pentru noi. În iarna
care se zice că înghețau și lemnele în sobă și cam ne înghesuise foametea, mama
pusese o sobă de metal în mijlocul camerei și ne îndopa cu ceai fierbinte din crenguțe de corcoduș și
cartofi copți pe metalul încins. Mă durea burta de-atâta zeamă colorată și coji
arse, scrum, dar îmi spuneam: „Gândește-te că vine seara”. Diminețile ne
trezeam și fuga la geam când auzeam câte un car scârțâind pe drum și doi cai
costelivi trăgând mortul spre cimitir. Pentru unii drumurile erau fără
întoarcere. „Marele noroc al lui Nietzsche e că l-a întâlnit pe Dante și i-a
spus să se întoarcă din drum”, îi spuneam soră-mii ca să mă dau deștept. Pe
soră-mea cea mică o încânta flăcările de un roșu aprins cu stele tremurătoare
care, zicea ea, ieșeau prin burlanul scos la streașină, ca din pământ. Vedea
pretutindeni numai comori. Mama o liniștea spunând că sunt doar năzăriri ale
unui înger al foamei care i se pusese pe creier. Ne lua cloșcă între brațe: „Ce
să-i faci, mamă? Așa a vrut Dumnezeu!” o auzeam, suspinând, ca pe Varia, fiica
moșieriței Liubov Andreevna din piesa lui Cehov. Seara visam un car tras direct
pe bolta cerului și țin minte că cineva tropăia pe lângă car ca și cum ar fi
vrut să se curețe de zăpadă, pe cizme. Dar mie îmi părea a fi zgomotul surd al
toporului lui Lopahin care lovește un pom prin Livada de vișini. Am vrut să ies alarmat de niște bătăi care au
urmat, insistent, în ușă. Cum să fi rămas cineva străin, înghețat pe afară?
Sigur că trebuia să fie cineva cunoscut. Dar cine? Bunicul căzuse în primul
război. Tata nu se întorsese încă din cel de-al doilea. Alarmat de bătăile în
ușă am dat să trag zăvorul. O mână a mamei m-a tras înapoi. În cealaltă ținea
lumânarea care trimitea numai stafii pe pereți. Peste câteva zile a venit
unchiul cu o căruță de am încărcat puținul ce ne mai rămăsese prin casă și am
plecat din acele locuri pentru totdeauna. Și chiar de a doua zi soră-mea
povestea, cu haz, puștilor de pe noua uliță, cum în noaptea aia ni se furase
văcuța din grajd. „Foametea îi înghesuise și pe alții” le zicea. Uite și
minunea pământului, cu ce îndrăzneală, dumnezeule, spunea asta!
(FLV)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu