În noaptea asta
cât și-n celelalte nopți
(prozopoem)
… Se spune că
lăsase în urmă o poveste de dragoste. Nelămurită. Ca și noaptea în care
Ghilgameș iar visă în vatra zeului cu păr de aur sub ochii stinși ai lui
Enkidu. Ori ai lui Roland cel născut în peșteră; sunând și acum din cornul de
fildeș în trecătoarea Ronceavaux. Cum nici pentru Aude, iubita lui de acasă, n-a mai răsărit luna pe cerul spre care suia acel sunet de corn, vreodată, am zis că a venit vremea să înfrunt mitul unui rătăcit care a complicat totul pentru a nu sfârși în îndoială. Când am început să aștern pe hârtie povestea
noastră, s-a spus că în Valea Lunii, nici pentru noi doi, nu o să mai apară luna. Doar sunetul unui
corn mistuit de durere ca să se știe că fără Dumnezeu mereu e noapte. Am umblat
pe sub ferestrele tale prin ploaie și nu mi-a fost frică. Pentru că tu erai
acolo. Și dintr-o dată, pentru prima oară, soarele s-a desprins ca niște spițe
de roată; așa cum „trădarea își arată glasul”, l-am auzit pe cel plecat primul
spre ghereta unde preotul frângea anafura în potir gata să primească spovedaniile
noastre. Dar mi se spusese: „În Valea Lunii nimeni nu plânge aproape
niciodată!”
(FLV)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu