Cartea de memorii

            Memoria anilor nemuritori

                  (evocări, portrete, amintiri)

                                     

      

   O frumoasă carte de memorii („Memoria anilor nemuritori” de Traian Cristea – ed. Editgraph, 2018 ) a apărut în spațiul cultural buzoian. O carte necesară despre cum pot fi însemnate acolo şi alte evenimente: descoperirea unei cărţi bune, o discuţie între prieteni, întâlniri cu oameni deosebiţi, locuri pitoreşti vizitate, întâmplări deosebite din viaţa lor… etc. O carte în care, cel care a scris-o și-a propus ca  faptele oamenilor să intervină foarte puțin în viața firească a omului și să precumpănească doar factorii morali și cei psihici. Ceea ce relatează Traian Cristea în primul volum (deocamdată), nu e altceva decât anevoiosul și încâlcitul vis al fiecăruia dintre cei amintiți aici: (cap. 1 Piscuri izvorâtoare de lumină) – acad. Zoe Dumitrescu Bușulenga, Ion Coteanu, Alexandru Piru, Eugen Simion și Ion Rotaru. (cap 2 Exerciții de neuitare) – preot Mihail Milea, Aurel Toader și Gheorghe Bivolaru, prof. Theodor Damian, Coca Alexandrescu, Constantin Apostol, Aurora Boziac, Ionel Cambeșteanu, Ion Chivu, Florea Costache, Marieta Cristea, Laurențiu Cristea, Victor Damian, Irina Dumitrescu, Ghergina Eftenaru, Gheorghe Enache, Marcel Ghiulea, Mircea Ghiță, Georgeta Goncea, Maria Grigorescu, Gheorghe Milea; scriitorii Tudor Cicu, Marin Ifrim, Dumitru Dănăilă, Mircea V. Homescu, Octavian Moșescu; (cap: oameni de artă) -  Liviu Nicolae, Costache I. Paiu, Nicolai Poll, Petru Pria, Busuioc Ristea, Nicoleta Sava, Aurelia Stolojanu, Ana Sterescu, Gheorghe Șaramet, Angela Ungureanu, Teodor Ureche, Vasile Uță, Elena Văleanu, Violeta Vîlcu, Mircea Vlase etc... Din cartea de memorii al scriitorului Traian Cristea, vom încerca să descurcăm iţele a multor întrebări care îl macină pe cititorul nostru.

    Norocul de a-i fi întâlnit în drumul vieții e ceva aranjat de sus (spune autorul). „Dumnezeu mi-a dat șansa să-i cunosc direct... și slavă Domnului! a biruit gândul cel bun” pentru a scrie cartea. De menționat mesajul său: „Adevăratele înfrângeri sunt renunțările la vis”, fiindcă după spusele marelui Will „Destinul nostru nu este scris în stele, ci în noi înșine”. Făcând o pledoarie pentru această „specie literară” (memoriile), Traian Cristea se înarmase din tinerețe cu infinită răbdare pentru a nu claca sub presiunea atâtor idei ce dau în clocot şi a-şi apăra, acum, memoriile ca pe singurul izvor de care depinde viaţa noastră afectivă - ca pe unica şansă, dar și conştient că prin ele va realiza cel puţin două lucruri de mare importanţă: 1) – să-şi ia note despre oamenii întâlniţi ocazional în viaţă şi 2) – să surprindă pe fila de jurnal, întâmplările prin care tocmai a trecut, căci mai târziu, voința se mai schimbă, se clatină, trenează diverse motive. De aceea putem să-i definim cartea, folosind o licenţă poetică: o imagine a vieţii și totodată o aventură pe cont propriu, ca oricare alta – un risc asumat. Prin intermediul însemnărilor din aceste memorii, timpul va reţine pe lentila înregistrării amintirilor: 1) un părinte duhovnic în persoana lui Mihail Milea care „închide ochii nopții și după ce stă de vorbă cu Dumnezeu, scrie pentru nemurire sfinților martiri, pe lespedea prezentului”. 2) un părinte scriitor Theodor Damian; și că „a fost șansa mea să întâlnesc și să cunosc un asemenea OM cu suflet ceresc”. 3) o profesoară Coca Alexandrescu pe care o numește „rază de soare” care îi amintea deseori aceste vorbe: „Cuvintele celor mari păstrează-le în suflet ca pe niște peceți domnești”. 4) o altă profesoară Aurora Boziac numită „domnișoara floare înstelată de orhidee”, de la care înțelegem că atâta timp cât mai putem visa, moartea e doar un capăt de poveste. 5) profesor Ionel Cambeșteanu, despre care spune că „era un fel de Petre Țuțea râmnicean”. 6) un profesor chiar prea mult îndrăgostit de arte, pe numele său Ion Chivu, cel care te făcea să crezi că limba lui Tolstoi era cea mai frumoasă de pe glob. 7) profesorul „lumină, pururi cântând” Florea Costache - „cel care a trudit la rădăcina devenirii mele pentru a sluji cuvântul în credință și respect”. 8) profesorul Victor Damian, care grăia profetic: „Când prietenii își mai amintesc de tine, e semn că ești viu”. 9) un romancier de neuitat, Dumitru Dănăilă, un „om cu lumina bobului de grâu în cuvinte” și „un risipitor de gânduri luminoase, de solicitudine și elevat caracter”. 10) învățătoarea „cu suflet înstelat” Irina Dumitrescu, căreia îi și poartă o „vie recunoștință”, pentru „fereastra ce i s-a deschis în viață”, întâlnind-o. 11) „medicul explorator al artelor”, Mircea V. Homescu, întrucât cine i-a stat în preajmă „ a câștigat înțelepciune”. 12) „scriitorul justițiar” Marin Ifrim, insistând pe volumul acestuia: ”Puzzle literico-est-etic”, o aventură existențială, deloc veselă a autorului „pe drumul spinos al devenirii”. 13) omul și scriitorul Octavian Moșescu, cel care va „rămâne torța care a împrăștiat ceața unor ani tumultoși” 14) doamna cu „fărâme de cer în suflet” - Aurelia Stolojanu, care i-a transmis că lectura nu are nicio consecință „dacă nu descifrăm și ce există dincolo de cuvintele din cărțile oricărui scriitor” etc... (La etc. țin să-i mulțumesc pentru cele șapte pag. scrise despre persoana mea).

     Continuând lectura memoriilor lui Traian Cristea începi să înţelegi că astfel priveşte cu admiraţie lumea, numai omul estetic, cel care având suflet şi „armură” de artist. Și îşi poate stăvili, când vrea, pornirile contemplative, aplecându-se asupra scrierii şi îi transferă din pulsul trăirilor sale focul în care se modelează creaţia. Să înţelegem, că tot ceea ce i se întâmplă, chiar şi înfrângerile zilnice, umilinţele, necazurile fireşti, la urma urmei… etc., toate acestea i-au fost date scriitorului ca material pentru arta lui. Paginile curg lămurind, ele însele, că sentimentul e bine surprins în cuvinte, iar cuvintele vin, se înşiră unele după altele, sugerându-ne ideea că lumea este făcută din corespondenţe între trăirile prezente şi reverberaţiile sufletului la tot ce a însemnat trecut în viaţa noastră, în viaţa altora, fiind plină de oglinzi magice, şi că întâmplările ce ni se par, acum, neînsemnate, deţin taina multor necunoscute, iar o explorare (prin însemnările aşternute în memorii) peste o vreme, devine o necesitate. „Departe de a fi o carte romanțioasă sau cu caracter monografic, scrierea ce se înfățișează potențialilor cititori are conținut memorialistic, subiectiv și realist...”, ne mărturisește autorul și noi chiar îndemnăm pe cei interesați să lectureze aceste „mărturii peste timp”.