Bucolică

Bucolică

Cerul întins pe pământ se lipise de zare

Când mi-au atras privirea lupii în azimut

Mergeam amândoi fără putință de scăpare...

Am privit soarele sus. Și mi-am zis că e mut.

Gândeam: câtă iubire azvârlită degeaba

Și tu doar glumeai. Totul îți părea ca prin vis

Creștea un sentiment obscur, chiar admițând graba

Că-n ultima noapte măcar un rând nu ți-am scris.

Alergau și cai iuți, mult înspre zări, ca nebunii

Te rugam să alegi calea spre marile ploi

Dar credeai că eu chiar vânam în lucirea lunii

Rătăcit printre smârcuri și împins în noroi.

Priveai și la fluturi cum se izbesc de lumină...

Ce bine ne-ar fi fost pe tăpșanul sălbatic;

„Acasă... acasă!” Ca doi mânji orbi, în surdină

Lovind cu potcoave sub un soare apatic.