Cartea cu povești

Rămâneți cu noi în poveste

     După trilogia numită „Fantastia”, o nouă carte de povești pentru cei mici, ilustrată, a autoarei Ramona Neculae Danciu, vine în întâmpinarea celor micuți. Despre credința în scris a acestei autoare de cărți de povești pentru cei mici (școlari ori preșcolari), intitulată „Poveștile fantastice din Tărâmul Copilăriei” și apărută la Ed. Teocora, 2018, vom cita chiar din cele scrise în carte: „Personal mi-e greu să cred că poveștile vor muri definitiv”. Dacă are cine să le scrie și va intra cu ele în sufletul și conștiința celor mici, lumea poveștilor va fi salvată, credem noi. Ramona Neculae Danciu este o scriitoare pentru copii, deja afirmată în lumea scrisului prin amintita trilogie. Cu această nouă carte de povești a pornit pe drumul scrisului pentru a invita copiii preșcolari, mici și mari, la o înțelegere a ceea ce numim magia copilăriei, pentru că într-o societate în care oamenii nu mai scriu povești lumea copilăriei e tristă și magia, cu adevărat, nu are la cine să vină. Și Ramona Neculae Danciu o face instruit și educativ, prin intermediul poveștilor închipuite dar și cu acele întâmpări prin care își propune să amplifice posibilitățile copilului de a intra în contact cu regulile, normele și rosturile lumii acestea prin intermediul unor povestiri cu tâlc și morală.

    Grija și ardoarea cu care se apleacă asupra sufletelor celor mici iese în evidență prin ușurința și  acuratețea frazei scrise, prin firescul dialogului purtat între eroii povestirilor, prin observația autoarei dublată de sentimentul de iubire, înțelegere și morala pilduitoare din finalul întâmplărilor. Cei mici, transmite autoarea, trebuie să știe că acolo unde nu-i magie, autoarea inventează o lume magică spre încântarea și bucuria lor. Astfel, cele 9 povestiri au ceva din magia poveștilor de odinioară (auzite de fiecare dintre noi la gura sobei sub sfârâitul fusului), dar aici, simplitatea aparentă a poveștii se bazează pe folosirea informațiilor necesare percepției despre lumea necunoscută, încă, celor mici. „Mica vrăjitoare” este povestea unei micuțe zâne vrăjitoare, care „visa cu ochii deschiși la ceva ce nu era”. „Era atât de frumoasă!” că ne atrage cam totul la ea, până și „mâinile mici ca de păpușă”. Cum poveștile încep cu „a fost odată ca niciodată”, autoarea nu uită să ne spună că visul ei era să devină o zână bună. Bine-bine! Dar și zânele bune vor trebui să treacă prin fel și fel de încercări ale vieții și povața mamei vine la timp să-i dechidă ochii. Intervenția scriitoarei în înțelegerea poveștilor e încă un semnal că autoarea se implică în desfășurarea poveștii: „Ea credea în oameni!”. Cum era firesc, intervine și un prinț în viața ei „exact ca-n povești, cu vorbe fermecătoare, cu povești amețitoare...” și cu care a mers la castel să-i cunoască părinții. Aici, pentru că familia prințului nu o acceptă și vor s-o alunge, prințul o încuie într-un turn și curând, la vizitele tot mai rare ale prințului, ea deveni o prințesă tristă. Povestea i-ar fi întristat și pe cei mici dacă într-o bună zi mica zână nu și-ar fi adus aminte de puterile ei și numai cu o banală mătură n-ar fi zburat pe fereastra turnului: „Vă spun sigur că s-a întâmplat, am văzut eu cu ochii mei” ne asigură autoarea, dând credibilitate poveștii. Iar iertarea pe care și-o va cere celor de acasă: „ca să fii fericit trebuie să fii așa cum ești tu”, face parte din morala acestei povestiri cu tâlc.

      Povestirea „Iepurele de paști, profesorul meu buclucaș” e povestea a doi-trei copii (Sebastian, Denisa și frățiorul ei mai mic), care rătăcind ei prin pădure și ajunși în fața unui castel, încep să-și imagineze lumea poveștilor din el. Cum totul pare firesc, în poveste apare și magia din partea unui iepure uriaș, îndemnându-i să se servească cu ouăle colorate dintr-un pom. Iar cei trei copii, hrăniți cu poveștile din „Tărâmul magic al Fantastiei”, se gândesc la noi magii. Și de aici, până la povestea vrăjitoarei din acel castel și intrareaîn plină poveste, nu-i decât un pas. Pentru copii a venit vremea să își ciulească urechile și să asculte istorioara plină de sfaturi a iepurelui de paști. Iar discuția purtată, de cei trei și iepure, pare a se duce între diriginte și elevii din clasă, dacă n-ar interveni scânteia care să-i reintroducă în poveste: ploaia pornită cu o tornadă ce risca să-i piardă pe toți. Magia iepurelui care vrea să-i învețe minte pe copii se dezlănțuie și finalul e unul de luat aminte la tot ceea ce-ți dorești în viață.

     Cu „Fantazia sau Dumbrava înghețată” intrăm din nou în lumea adevărată a lui „a fost odată ca niciodată”, întâmplarea unei fetițe „cu părul precum spicul de grâu și ochii albaștri precum cerul”, unde și anotimpul iarna e cel al poveștilor de tot felul. Povestea fetiței Aylin și al băiețelului Matei e o istorisire despre prietenia adevărată, ceea ce face ca magia să prindă viață, că doar, de acum, Aylin era o fetiță care știe multe. „Soarele și luna” e lecția de viață a doi frați (o fetiță și un băiețel) care se completează unul pe altul când sunt mici, dar când devin mari viața o ia pe alt făgaș și discordia apare între cei doi. E povestea soarelul (el) și a lunei (ea) sortiți să se rotească unul în jurul celuilalt fără să se ajungă, ori să se întâlnească vreodată. Dar băiețelului îi lipsea, acum, bunătatea și zâmbetul surioarei, însă era prea târziu. Mesajul autoarei e unul evident. Voi copii, dacă aveți un frățior sau o surioară să nu faceți ca ei, întrucât: „Dacă în povești se mai poate schimba ceva, în realitate nu se mai poate face nimic”. Vor urma și alte povestiri pilduitoare cum sunt: „Frăţiorii Nu Știu Ce și Nu Știu Cum”; „Fetița și borcanul cu dorințe galbene”; „Bostanul buclucaș”; „Povestea poveștilor”, unde se observă clar că autoarea povestirilor pentru copii își construiește cu elemente între real și fabulos o proză umană, din care nu lipsește perspectiva modernă a savuroaselor povestiri cu puternice accente moralizatoare. Astfel, Ramona Neculae Danciu duce imaginarul artistic și pe cel al expresivității artistice la acel nivel comunicativ cerut de părinți (când se găsesc în relații firești cu copiii lor). Spre exemplu: „Andaluzia”, un fel de Alice în țara minunilor relatează povestea fetiței Ana-Lucia dintr-un sătuc. De altfel, doar o fetiță care ignoră sfatul bunicului de a nu pătrunde în sufletul pădurii în locul neobișnuit al unei dumbrave. Totul, până aici, e firesc și real. Ajunsă în acel loc magic, deja ne aflăm pe tărâmul poveștilor și îndemnul nostru către cei mici este să citească povestea fiindcă nici nu bănuiesc ei câte magii se pot petrece într-o „pădure fermecată”. Tâlcul poveștii este despre încrederea și neîncrederea în cei din jurul tău. Câștigul celor mici, cărora li se va citi toate aceste povestiri, e singura speranță că tot ce a gândit autoarea se poate înfăptui în izbânda binelui. Pentru că atâta timp cât e povestea biruitoare în viața noastră, este și speranța un mare adevăr. Deoarece, spune autoarea: „Copii au nevoie de povești pentru o creștere frumoasă!”.