Un fel de poveste…
(auzită
de la un bătrân din Târgu Jiu)
Ninsoarea care cădea îi trecea direct
prin inimă
ca printr-un soare.
Era o tristă zi de iarnă și acel mic
băiețaș era singur
singur și tremurând de frig pe-o bancă,
în parcul din oraș.
I-o fi fost tare frig, căci hăinuța de
pe el era subțirică,
iar pantalonașii aveau două găuri mari la
genunchi!
De frig, buzele îi erau vinete
fața slabă era galbenă ca ceara.
Sunt gări desigur undeva prin munți
unde îngerii beau rachiuri fierbinți ca
la nunți
și uită că poate băiețașul acesta o fi
avut o supărare mare,
căci plângea și din când în când privea
spre cer.
Pe lângă el trecuseră mulți inși fără să
le pese.
„Rămâi cu mine, rămâi cu mine!...” îi
șoptea norului
care se transformase într-o sobă în care
ardea focul.
Visa că dansa cu soba în brațe
și ar fi vrut să-i fie cald, să danseze
mereu...
Într-o vreme, un domn bătrân se apropie
de el și-i spuse:
„Ce faci acolo, micuțule? Aștepți pe
cineva?”
„ Da, domnule, îi răspunse copilașul.
Aștept pe DUMNEZEU,
să vină să mă caute
și poate e doar un vis,
dar nimic nu-i mai plăcut ca și din
visele mele să coboare aici.
„Ce vrei să spui, drăguțule! Ești
bolnăvior? Crezi c-ai să mori?”
(O da! astfel îi cânta bătrânul ca din
altă lume)
„ Nu, dar acum un an, EL a trimis să
caute pe tatăl meu
și pe fratele cel mic al meu, ca să-i aibă în
casa Lui, în cer.
Iar ieri, la spital, mama mi-a spus că și ea
pleacă tot acolo”
„Și tu ești convins că DUMNEZEU nu te va
părăsi în nici un fel
că pe cerul gurii Lui șoaptele îi sunt
ca fluturii ce se joacă-n ninsoare?”
„Acum – adaugă el în lacrimi,
n-am pe nimeni care să mă îmbrățișeze
și iată, e atâta vreme de când mă uit în
sus la CER,
să văd, dacă vine DUMNEZEU, dar nu văd
nimic.
Totuși, DUMNEZEU va veni dacă-l mai
aștept nițel.
Nu e așa, domnule?”
Se lega de un răspuns, precum iedera de
stâlpii zidului
...și fiindcă începuse să se facă tot
mai frig
bătrânul i-a zis: „Vino cu mine. Nu te
voi lăsa să ți se risipească visele”
Atât se mai știe: peste ani un bătrân
bun să închidă răni ce păreau cioplite
și-n piatră
a venit cu straița în spate cale de multe țări străbătute pe jos
de săruta coloana infinită în parcul
acelui oraș de odinioară.
„Știam bine, zise el, că DUMNEZEU va
veni,
sau va trimite pe cineva, căci mama
niciodată n-a spus minciuni.
Dar cât am întârziat pe drum și cât a
trebuit să vă aștept
până la scara ce am ridicat către voi!”
Frumos!
RăspundețiȘtergereAm privit de jos în sus COLOANA de la Târgu Jiu, așa cum și lumea în care am fost trimiși se va sfârși încetul cu încetul, iar lucrurile astea nu se vor mai întoarce niciodată și oricum, după cum profețise G G Marquez.
Ștergere