luni, 30 iulie 2018

S-a dus zvon că e toamna






S-a dus zvon că e toamna
                     
S-a zvonit că e toamna la poartă
Și chiar e pregătită să-mi ia
Din viața ce ni-e dată de soartă
Trenul ce mă va duce-ntr-o stea.

Și chiar visam pe-un peron undeva
Șirag de cocori prin poeme
Tu îți pieptănai tristețea cumva...
Prin trenuri ce curg de o vreme.

Adorabilă erai, ți-aș fi spus.
Cum sub lumina lămpii visai
Fumul trenului urca tot mai sus
Înșirând alți cocori în alai.

Nu mai dau târcoale nici unui vis
Prin gări trenuri trec fără teamă
„Ce noapte lungă și veche, ți-am zis
Ce hău într-acolo mă cheamă!”.

...Sub lumina altei lămpi dau să-ți scriu
Poeme de pus pe o rană
Mă tem însă că o fi prea târziu
Ori ție să-ți pară că-i toamnă.


Un comentariu:

  1. Poeziile am inteles, vin din talent, dar de unde scoateti imaginile care insotesc postarile? Sunt deosebite!

    RăspundețiȘtergere