Sonet (Când noaptea se lasă)

Când noaptea se lasă

         (sonet)

Când vălul nopții peste iaz se lasă

Și unda poartă gânduri doar rebele,
Oare la sălcii crezi că le mai pasă
Cum poezia urcă înspre stele?

Șirag de greieri  printre ierburi dese
Ți-or spune locul unde dai de mine
Și-acolo-n doi,  doar basmul ne vom țese
Un ceas din viață… dar să fiu cu tine!

Iar de ai veni… ca întâia dată
Când floarea da-n salcâmi înnebunită,
Îți voi citi poemul scris odată
Și ochii te-arătau înmărmurită.

Astfel mă  mint că dragoste-i furtuna:
În piept când unda scaldă, goală, luna!