Cu orașul meu se întâmplă ceva ciudat

Din poemele poetei Mihaela Meravei:

nu ar fi prima oară

 știu că noaptea asta nu o să dorm

nu ar fi prima oară când aș umbla somnambulă

prin lanul de poezii

ca mine o grămadă de visători

țin în mâini o fantezie de culoarea copertelor unei biblii

uitate-ntr-un câmp de maci

dacă aș suferi de daltonism aș confunda

culoarea vinului fiert cu portocale cu a sărutului

când soarele stă să explodeze din valea Chotte-el-Jerid

iar sarea-i curge din ochi

să-mi alung emoția te las să-mi lingi buzele

precum o iguană marină

de mai multe ori

literele ca niște fulgi de păpădie

mi se scutură în palme

pe noptieră volumul de versuri ros de însingurare

așteaptă cu pagina întoarsă la pasajul unde marea

a despărțit pescărușul de zborul lui

dincolo de fereastră lumea și un foc mistuitor

precum privirea unui aed noaptea

cu orașul meu se întâmplă ceva ciudat

plouă de ceva timp cu aripi de păsări

din scheletul lor răsar

la fiecare treizeci de minute de cenușă

poeți orfani

soarele își ascute colții în barele de oțel ale zilei

așezate piramidal susțin o civilizație prezumtivă

peste care se așterne noaptea ca o maladie cronică

a singurătății

și nu-mi mai e poftă de zbor

semăn tot mai mult cu bătrânul Santiago -

mă zbat ca un salao în plasa destinului

incapabilă să renunț la peștele cel de toate zilele

din care să-mi hrănesc muza -

pe podul plutitor cineva așteaptă cu timpanele oarbe

terapia miraculoasă a florii de lotus mimând un requiem

de cealaltă parte a pământului

un oraș șchioapătă

din lipsa poeziei

cardiogramă

suntem la km 0 și borna stă cu ochii în soare

umbrele noastre se alungesc iar urma lor îmbrățișată

acopeă trecutul

să lăsăm în urmă toate tăcerile trădătoare precum Iuda

dinainte de cântatul cocoșilor

nu ne mai aparțin

vezi copacul acesta matusalemic sub care ne-am așezat

caierele sufletului

are rădăcini în cer

brațe cât să cuprindă trupul Terrei și nu rodește mere

doar poezie picură din frunze și mir

să ne așezăm povestea sub lacrima verde

din ea vor răsări vlăstari

nu vor semăna cu roadele altor povești

vor avea ochii noștri o singură gură

un singur trup și două inimi pentru o singură

cardiogramă a poeziei