Azi: din nr. 12/2019
1.
„Ion Luca Caragiale: Viața, Opera și Critica
literară” – de Nicoleta Cristea
Ifrim
Cartea
autoarei Nicoleta Cristea Ifrim, constituie, în principiu, o monografie despre
lumea, viaţa şi opera cunoscutului autor de teatru de comedie, dar și a
monumentalelor sale schițe, nuvele și povestiri fantastice ori psihologice. A
fost concepută beletristic (pe capitole și subcapitole și tematici esențiale)
dintr-o dorinţă de reflectare a unui labirint de lumină prin viaţa marelui
creator. „Lucrarea de față își propune o reconstituire meticuloasă, organizată cronologic, a
existenţei scriitorului I.L. Caragiale, ca o altă operă a celui care a trăit-o
și care să rămână un instrument de referinţă în caragialeologie. Cap. I cuprinde „Viața, activitatea și
critica literară” a lui I.L.Caragiale și e structurat pe alte 13 subcapitole:
„Primii ani” din viață „Din amintirile lui I. Slavici, la ziarul Timpul”;
„Caragiale și Junimea – Premiera Nopții furtunoase”; „Caragiale comersant la Buzău”; „Exilul voluntar la
Berlin”; „Caragiale intrat în eternitate” etc., de reținut atenției
cititorului. Cap. II cu subcap. „Caragiale – marele geniu
și omul-spectacol”; „Caragiale, despre artă și literatură”; „Nicolae Steinhardt
(Monahul de la Rohia): cu memorialistica unor exegeți ai operei autorului, cu
sinuosul drum al privațiunilor și tatonărilor, în căutarea adevăratului făgaș
al vocației omului de geniu I.L.Caragiale. Cap.
III (penultimul): „Opera”, conturează două universuri distincte: unul comic
și altul tragic cu subcap. „Comediile lui Caragiale”; „Momente și schițe”;
„Nuvele și povestiri”; „Proza psihanalitică”. Este o lucrare întru totul
remarcabilă, ce se poate constitui într-un capitol redutabil de istorie a
literaturii române. O monografie foarte bine scrisă, cu mare implicare, cu
pătrundere în detalii din „pestrițătura epocii”, în mod fericit pliată pe scriitura
celui cercetat. Documentară prin multitudinea de documente răsfoite, redate,
reluate, întoarse pe toate părţile şi reinterpretate: peste 50 autori și cca.
60 lucrări, apoi gazete, reviste și ziare ale vremii, plus operele sale editate
și prefațate de aparatul critic și ilustrată cu portrete și „momente” din viața
autorului.
2. „La
umbra Vezuviului” (din 2016) -de Ion Lazăr da Coza
Ion Lazăr da
Coza vine în literatură cu acest roman ficţional, dar și realist-psihanalitic
axat cu precădere pe adâncimea impresionantă şi incomensurabilă a fiinţei
umane. Fixând un cadru din istoria creștinismului, plasându-și acțiunea la începuturile
ei, pune în mișcare șirul unor întâmplări, fie și imaginare, din istoria
imperiului roman, antrenând în povestea sa ideile devenite tabu în scrierile
literare: demoniacul, mecanismele sociale şi proiecţia mitică a omului.
Întâmplările prin care trec eroii arată cum o realitate s-a născut, mai ales că
„nu aspectul religios primează, ci supraviețuirea, rivalitatea, dragostea!”.
Proiecția narațiunii în trecutul istoric al imperiului roman (despre iubire, credință, respect și bunătate)
este forța cu care autorul ei relatează o succesiune de evenimente care au avut
loc într-un trecut îndepăratat și fabulos. Mai mult: romanul este bine
documentat, incandescent pe tot parcursul său, fluent, nestructurat pe capitole
sau fragmente, deși acțiunea se întinde pe mai mult de două decenii. Cartea
e scrisă cu pasiune şi har, iar farmecul ei întemeiază într-o măsură însemnată
pe virtuozitățile de meșteșug scriitoricesc ale autorului. Alerta epicului
alcătuit din întâmplări dramatice, cu scurgeri repezi și neprevăzute, e cea
care oferă o lectură captivantă. Autorul mânuiește cu măiestrie penelul în
descrierea atmosferei de epocă și a scenelor de luptă ce au loc în amfiteatrele
romane. Cu siguranță, autorul deţine cheia destinelor eroilor săi către ziua
fatală și sfîrșitul acelei lumi, odată cu erupția vulcanului Vezuviu în final.
Autorul se dovedește și un bun psiholog la treapta observației. Cititorul se
poate imagina ca spectator la scenele de luptă descrise cu destulă îndemânare.
Scenariile, care mai de care mai apocaliptice, din evoluția bastardului
Flaviei, Teodorus, înlocuit de sclava Saphira cu fiul ei, devin sub pana
autorului o lectură captivantă și odihnitoare. Caracterele personajelor ce ating proporții urieșești,
vizând neverosimilul, se apropie de liniaritatea clasicistă din romanele
istorice de mare forță.
3.
„1989. Cartelul
metaforelor”- de Marin Ifrim
Marin Ifrim ne
dădea cu această carte (apărută în 2012), rezoluţia încadrării unei scrieri în
categoria: cartea o „individualitate fără comunicare”. Pe această axă a unei virtuale comunicări, cartea
e o sumă de relaţii, în transmiterea mesajului către cititori. Încadrarea
acestui miniroman, în categoria pamflet, eseu, memorialistică, suită de
tablete, critică literară, etc., nu-i deloc întâmplătoare. E ultima întrunire,
în şedinţă de cenaclu (din anul de referinţă 1989), a „liricarilor” dintr-o
provincie oarecare, spre a supune lecturării, sub cupola casei W., unele
„poezele” din creaţia recentă a poetului Nero. Sub aspectul scrierii,
romanul-pamflet e o construcţie artizană. Avem în vizor o lume ce se
alcătuieşte din surprize iscate de trufie deşănţată, duplicitate individuală,
cinismul voalat şi precis al cenacliștilor, plus hazardul unei zile istorice. A
ne gândi la duplicitatea unor eroi, în
paralel cu fiecare dintre celelalte personaje, înseamnă a intui, cu
uimire şi chiar cu interes „cheia” cu care Marin Ifrim şi-a gândit miniromanul „sforăriilor”
acestei lumi scriitoriceşti. Personajul gândit şi creionat de autor pare a fi
situat cu un ochi la etica din capitala şi fruntea scriitorimii urbei şi cu un
al doilea ochi la tot ce le poate fi îngăduit în „saga” provincială.
Ca prozator, are un teribil spirit de observaţie, pana sa este satirică de cele
mai multe ori. Arta portretistică ne aminteşte de tăria metaforei cu care Fănuş
Neagu îşi imortaliza personajele. Aşadar, ne aflăm cam „pe la mijlocul lunii
decembrie” (1989), iar liricarii „par adunaţi aici pentru a se desfăta în
lumina casei W., ca nişte fluturi în jurul lămpii” şi, până la şedinţa
obişnuită, cu prudenţă „se discută” despre fel de fel de întâmplări, multe
dintre ele neavând nimic comun cu literatura. Asupra celor de faţă, nu planează
decât dorinţa de a-şi goli „fiinţa de himere”. Şi, oricât am învârti pe degete
„cheia” acestui ultim mesaj, ori am lua-o de la început cu lectura, am ajunge
la nedumerirea surzilor în țara orbilor și „o gâlceavă a înțeleptului cu toată
lumea”.
4.
„Odă
bucuriei – Jurnal de călătorie în Noua
Zeelandă – de Vasilica Grigoraș
Cartea doamnei
Vasilica Grigoraș e un incitant roman de aventuri și nu doar niște note de drum
cuceritoare prin coloritul lor viu, pitoresc ale unei călătorii într-o „ţară de
vis”. Totul defilează înaintea noastră într-un film documentar menit să-i ia
cititorului respirația, în fața sublimului. Un Jurnal de călătorie, demonstrând
cititorului cum pot fi însemnate acolo şi alte evenimente: bucuria narării
frumuseților văzute, descoperirea unei cărţi bune, o discuţie între prieteni,
întâlniri cu oameni deosebiţi, locuri pitoreşti vizitate, întâmplări deosebite
din viaţa de zi cu zi, curiozități întâlnite la care imaginația îți este
puternic solicitată etc. Jovialitatea expunerii din această carte ne
îndreptățește să spunem că există o poetică a Jurnalului și pe parcursul
lecturii începi să crezi, tot mai evident, că aceste note de drum au avut
asupra sa un efect psihologic foarte puternic şi că a fost scris ca şi
cititorul să simtă acest lucru şi să fie atras ca un magnet în lectură.
Autoarea are și haz, și simț de observație ascuțit, atentă la amănuntele
existenței cotidiene, atunci cînd ne descrie iminentele peripeții de dinaintea
plecării: viza pentru Noua Zeelandă se lua de la ambasada Australiei din
Serbia. Ochiul ei, niciodată adormit, surprinde o serie de ciudățenii care îi
vor furniza cititorului câteva date interesante cu privire la țara vizitată. Pe măsură ce ajunge în locuri cât mai
fascinante ochiului, îi simțim bucuria narării. Noua Zeelandă o vrăjește, iar
bucuria se transformă în materie epică pentru a-i da un sens şi o
morală, pentru a ţine întins firul vieţii către veşnicia părţilor frumoase şi
trainice din trăirile avute. Paginile curg lămurind cititorul, că sentimentul e
bine surprins în cuvinte și nimic nu trebuie să-ţi scape aici, atât aparatului
de fotografiat, cât şi carnetului cu însemnări, fiindcă ar fi păcat să se
întâmple altfel. Așadar, o carte captivantă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu