„Anaforismele” lui
Girel Barbu
Fără îndoială,
Girel Barbu e vocea lirică a unui rapsod popular (aed desăvârșit pe plaiurile
sale), iar poezia care l-a situat cândva la graniţa dintre eseul filozofic
cultivat şi imnul orfic, îi deschide acum și calea spre aforisme. Noua carte a
lui Girel Barbu, intitulată „Anaforisme”
(apărută la ed. Omega, 2019), îi asigură și această provocare făcută
cititorului prin micropoeme într-un singur vers, în fapt, cugetări scrise
într-o formă concisă, memorabilă în observații asupra vieții. Când de pe
plaiuri natale, din satul său de munte, privește zbaterea lumii sub cerul, luna
și stelele pe care Dumnezeu le-a întemeiat pentru toți ai săi, prin gândurile
așternute în noua sa carte poetul rostuiește (pe lângă înțelepciune și talent
de observator) o mișcare benefică asimilării ideilor în acest gen cultivat al
aforismelor. În labirintul căutărilor sale, Girel Barbu găsește, în mod
fericit, calea de comunicare cu cititorul, mai rapidă și mai convingătore decât
poezia și filosofia. Prin aceste „Anaforisme” (hrana sa de suflet către cititor),
ne vorbește despre: ființă, existență, fericire, frumusețe, gând, cuvânt,
destin, iluzie, iubire, religie, speranță, vis etc. în micropoeme moralizatoare
ce încorporează reflecții care-i deschid calea spre adevăruri, într-un stil
concis și frumos, uneori înrudit cu proverbul, maxima, cugetarea sau vorba cu
tâlc. Pe de altă parte, își provoacă și cititorul să se implice, să simtă
emoțiile trăite de autor și surprinse acum, într-o culegere de înțelepciune,
gânduri și reprezentări a profilului moral al omului, al măreției naturii, al
existenței umane în acest univers.
Iată câteva
bijuterii aforistice în bătutul de noroc al frazei despre sufletul țăranului
român: „O ţărancă e o poezie în iie…”, „Patria, fără ţărani, poate
să fie orice dar niciodată ţară”, „Ţăranul - oglinda în care Dumnezeu îşi
contemplă chipul!” Alteori se
risipește în univers prin sintagme poetice pline de miez: „Cine se frige cu soarele, suflă
şi în lună!”, „Trăirea în cer trebuie începută pe
pământ!”, „ Fiecare om are o poveste proprie. Unii sunt ei înşişi poveşti.”, „Iubirea e ca o poartă - dacă vrei să nu scârţâie,
deschide-o continuu.”, „Prietenii mei sunt păsări ce zboară pe
dinăuntru.”, „Nu-i spune lui Dumnezeu
cât de mare îţi este durerea, spune-i durerii cât de mare e Dumnezeu!”, „Bunica
mea era aşa de săracă, încât le împletea nepoţilor mănuşi din razele lunii!”,
„Într-o seară am surprins luna când le îndesa licuricilor raze pe gât!”. Citind rândurile scrise despre poezie și ogorul literar,
cititorul se va îndrăgosti iremediabil de ridicarea la pătrat și la cub a
cugetărilor sale: „În fiecare cuvânt este o
candelă care aşteaptă să fie aprinsă de poet.”, „Cuvintele sunt hainele cu care
sunt îmbrăcate gândurile.”, „Poetul e fântâna din care se adapă cuvintele…”, „Poezia
e Raiul în care Dumnezeu a aşezat Cuvântul!”, „Dacă
nu eşti bolnav de poezie, nu vei ajunge niciodată poet.”, „Poezia e vinul cu care se
împărtăşesc îngerii la miezul nopţii.”, „ Cel
care scrie poezie nu are timp să urască.” etc
Atunci când adună uimirea și risipa de zădărnicie într-un
singur vers, care să ne vorbească despre frumusețea umană, în rostire transpare lumina interioară a
sufletului său de poet de la țară și micropoemul e de un inedit surprinzător al
construcției în metaforă și aforism: „Luminează-te în interior că să fii văzut
dinafară.”; „Prietenii mei sunt păsări ce zboară pe dinăuntru.” etc
Ironia unor
aforisme devine cu atât mai tăioasă cu cât se exprimă în puține cuvinte, în
crochiuri ale unui tablou din viață: „Mulţi cocoşi sunt abonaţi la mintea găinii”,
„O maimuţă îşi apostrofează puiul neastâmpărat: Of, Doamne, o să mai
trăiesc eu să te văd şi pe tine om?”, „A
căzut pe gânduri şi şi-a spart capul.”, „Ca să
te doară capul, trebuie mai întâi să îl ai.”, „A
face pe deşteptul e cel mai uşor lucru pentru un prost!”etc
Religia (sau
modul prin care omul își pune sufletul în Casa Domnului) devine un „canticum”
liric, în care rezonează imaginația pendulară între credință și tăgadă:
„Rugăciunea e oglinda în care te vezi alături de Dumnezeu!”, „Ochii mamei sunt
ferestre spre Dumnezeu.”, „Când omul se
roagă, pe diavol îl trec toate sudorile.” Iar când intră pe tărâmul politicii, sarcasmul, persiflarea, ilaritatea
sunt la ele acasă: „Politica este o mlaştină, de aceea e căutată de
mistreţi!”, „ Cu aleşii să ne purtăm mereu cu mănuşi -, s-ar putea să ne
murdărim!”, „În politică nu trebuie să fii deştept, ci să faci efort să nu pari
prost.”, „Dacă toţi românii ar munci, cine ar mai arunca cu pietre în Piaţa
Universităţii?”, „Pentru români, luminiţa de la capătul tunelului s-a dovedit a
fi doar un muc de lumânare.”, „ Parlamentul - un stup cu câteva muşte şi o
groază de trântori.”, „România este o ţară cu o populaţie numeroasă, dar cu
oameni foarte puţini!” etc
Dicţiunea
rostirii în frază a unor aforisme înrudite cu cugetarea, e sigură şi relevantă,
iar gândul turnat în matcă ridică sentimentul la proporţii de sfinţenie a
rostirii; de aici o posibilă interpretare a candorii unor vorbe cu tâlc:
„Tot alegând după
sprânceană, am ajuns să avem conducători într-o ureche.”
„Nu toate cucuiele
din frunte sunt dobândite în timpul rugăciunii.”
„Nu vezi prin uşa
deschisă, ce vezi prin gaura cheii…”
„Numai cine a
gustat din fiere ştie cât de dulce este mierea!”
„Dacă prostia ar fi
o apă, în fiecare minut s-ar înregistra cel puţin un înec.”
Suntem în fața unui autor care te îndeamnă la meditație
și stăpânește pe deplin această artă, atât de complicată dar și fascinantă. Un
poet care crede în forța și tăria cuvântului și dovedește o profundă înțelegere
a lumii, cu un farmec de poveste în gândire și percepția unui moralist.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu