sâmbătă, 21 octombrie 2017

Și-i iarăși, toamnă

Și-i iarăși, toamnă

și iarăși toamna
ca o gutuie pe etajeră
desferecă roata morii la șuvoiul poemelor
cine spune luminii că dacă întrebi
dorul se așterne în grădina din ceruri
că de multă vreme luna poartă pe brațe
platoșa mea de borangic
acel abandon la prima zăpadă
ce te-a făcut să te schimbi
iar tu știi că nu mă mai recunosc  și de la sine înțeles
în ce anotimp și ce crâng răsună acest zvon de păsări
rămase să ierneze sub cerul plâns
din ultima ploaie, spui. încă e toamnă
și poate nu va trece mult
și vei auzi cum va cădea și acest vis. lipsită de armură
pe frânghia de rufe înșirând câte ceva din viață
și-această mână
ca și durerea, bucuria ca și tristețea
cade dar nu mai simte
la sân ascunse merele furate
(și rana cu care mă mândream)
încercând să ți le strecoare sub părul despletit pe pernă
cândva.

                                  FLV

2 comentarii:

  1. Semn de lectură și popas în toamna ta!

    RăspundețiȘtergere
  2. Da...toamna! „...și versurile acestea se vor duce pe apa cuminte a iluziei”, când gândurile lui (celui ce scrie) nu-i inspiră și cititorului un alt roi de gânduri.

    RăspundețiȘtergere