Rătăcirile lui Don Quijote în vreme de „Război și Pace” (7)
Bătălia de la
Auterlitz, numită și bătălia celor trei împărați a avut loc la 20 nov. 1805 (2
dec. după stilul nou) și s-a terminat cu victoria lui Napoleon. Însuși împăratul
Alexandru fusese rănit pe câmpul de bătaie. Contele, Nicolai Rostov, trimis pe
linia frontului de generalul Bagration, cu ordin să transmită lui Kutuzov, ori
chiar împăratului, că lupta nu trebuia să înceapă așa cum plănuise Dolgorucov
ia și el parte la luptă. În mijlocul unui câmp pustiu Rostov dădu ochi cu împăratul
Rusiei, și chiar împăratul îl privise insistent pe acest tânăr ofițer, numai că
tot rătăcind în căutarea celor doi, Rostov pierdu orice șansă de a transmite
ordinul fiindcă după iureșul bătăliei, și tot ceea ce vedea el, bătălia era
deja piedută. Și avea să afle mai târziu „că nemții și rușii (aliații)
trăseseră unii în alții. La ora cinci seara, în aceeași zi (spune Tolstoi) „...lupta
era pierdută în toate sectoarele. Mai bine de o sută de tunuri căzuseră deja în
mâinile francezilor”. Corpuri întregi de armată se predaseră francezilor iar
multe alte coloane se retrăgeau în dezordine spre stăvilarul de la Aujezd
încercând să treacă cu tunurile pe ghiața râului. Acolo îl vom întâlni pe
Dolohov care presimțise pericolul gheții subțiri și ordona întoarcerea. N-avea
cine să-l mai asculte și nenorocirea deja se produsese: „în învălmășeală se
auziră strigăte de groază.... (soldații în fuga lor dezordonată) înnecându-se
unul pe altul”. În acest plin iureș, îl întâlnim pe tânărul ofițer de husari, prințul
Andrei, aflat pe lângă Kutuzov ca aghiotant și este la un moment dat văzut purtând
steagul armatei, smuls din mâinile unui soldat răpus. Dar nici prințul Andrei
n-avea să vadă sfârșitul bătăliei deoarece „lovit puternic de ceva în cap” cade
pe câmpul de luptă. În timp ce zăcea pe dealul Pratzen-ului, de pe locul unde
căzuse, cu lemnul drapelului în mână, sângele i se scurgea din rană; gemea și
nu vedea decât norii pe cerul înalt și nesfârșit, ca și cum îl descoperise
atunci, pentru întâia oară: „Totul e zădărnicie, totul e înșelare, afară de
cerul acesta fără sfârșit”. Spre seară,
când Napoleon inspecta câmpul de bătălie cu răniți „se opri lângă prințul
Andrei, care zăcea pe spate cu bățul drapelului în mână”. Izbutind să miște un
picior și să scoată un geamăt slab de durere, prințul Andrei atrage atenția lui
Napoleon care ordonă ridicarea acestuia cu ordin să fie dus la un punct de prim
ajutor. Când împăratul revenise de pe câmpul de luptă, vizita spitalul de
campanie, și se oprise și-n dreptul prințului Bolconski (își amintise că-l mai
văzuse și pe câmpul de luptă), Andrei „privea în ochii lui Napoleon și se
gândea la nimicnicia gloriei, la nimicnicia vieții, căreia nimeni nu i-a
înțeles rostul, și la nimicnicia încă și mai mare a morții...”. Să reținem că
prințul Andrei avea o părere bună despre Napoleon „este totuși un mare
comandant de oști”, încă de acasă, dinainte de a pleca la război. Gestul
împăratului îi fac pe soldații care îi furaseră iconița cu lanț de aur, pe care
o smulseseră de la gâtul rănitului, să o redea prințului. Era iconița dăruită
de prințesa Maria (sora sa) înaintea plecării la război, cu gând să-i poarte
noroc și asupra căreia făcuse îndelung semnul crucii. Prințesa Maria își iubea
nespus fratele. Și Andrei își iubea sora. Ne amintim scena când îi spune
soră-sii că va pleca la război, chiar cu a doua zi, iar prințesa oftează
îngândurată în timp ce Liza începuse iar să plângă în brațele cumnatei. Doar
tatăl are puterea să-l îmbărbăteze: „Și să nu uiți un lucru prințe Andrei: dacă
vei muri, bătrânul tău tată va fi îndurerat”. Soarta prințului Andrei este
pentru prima dată pusă în discuție de însăși Liza (frumoasa lui soție) pe care
o întâlnim pentru prima oară când participa la serata Anei Pavlovna. Să ne
reamintim temerile acesteia, spuse direct soțului: „Tu pleci la război; n-ai
nicio milă de mine! Pentruce?” Iar, în discuția avută cu Pierre Bezuhov
rostește: „Mi-e teamă, mi-e teamă!”. Acolo la serata Anei Pavlovna, prințul
Bolconski are o apariție de neuitat: „era de statură potrivită, deosebit de
frumos, uscățiv, cu trăsături bine definite și aspre”. Doar că acel chip al
drăgălașei lui soții „îi era cel mai nesuferit”. Până la bătălia de la Austerlitz, îl mai găsim
pe prințul Andrei în câteva mici bătălii pentru apărarea Vienei: la Krems (în
calitate de ofițer pe lângă generalul neamț Schmidt), la Schonbrunn când se
retrag dinaintea inamicului de trei ori mai numeros și învăluiți din două părți
el căuta să facă joncțiunea cu armata lui Kutuzov.
Ajunși aici cu povestirea facem popas, asemeni
lui Don Quijote și scutierului său Sancho când ajunseseră dinaintea stâncilor
și apelor ce cădeau în vuiet mare în cascadă, de la care reținem iscusita frază
că „frica are-o mulțime de ochi și vede până-n măruntaile pământului, așa că
poate vedea și până în înaltul cerului”. Nu frica de foșnetul nedeslușit al
copacilor, vuietele apei și scrâșnetele fioroase și neîncetatele pocnete care
se auzeau în acea noapte întunecoasă îl făcuseră bănuitor pe Sancho, cât teama
de a nu fi lăsat de unul singur pe pajiște întrucât stăpânul luase hotărârea să
atace de unul singur în bezna de groază. Așa că recurse la un șiretlic. Legase
cu căpăstrul măgarului său picioarele de dinainte ale Rocinantei, în așa fel
încât, „atunci când Don Quijote dădu s-o pornească, ia-o din loc dacă poți!
Căci calul nu se putea urni decât berbecește”... Dar pesemne, a fost mai bine
„să stea cu sufletul la gură și cu frica-n sân toată noaptea”, fiindcă pe
lumină, a doua zi, văzură cu ochii lor că nu erau căpcăuni, cum gândiseră, ci zgomotul
unei mori și a maiurilor unei pive.
Numai că la un
război ca cel din 1805 de la Austerlitz, astfel de șiretlicuri nu au existat nici
de-o parte nici de alta. Poate că după această înfrângere, generalii de război
ar fi trebuit să și pună mâna pe câte un memoriu de război ca cel întocmit de
prințul Andrei și prezentat ministrului de război Arakceev, în vara anului 1809,
la Petersburg, pentru a-l înainta suveranului împărat. Memoriu de altfel,
respins de ministrul de război. De unde se vede că prințul Andrei se întorsese
teafăr de pe frontul de la Austerlitz (bătălia din 1805) și mai avem multe
întâmplări și aventuri prin care Tolstoi și-a purtat eroul. Dar despre toate
astea, data viitoare.
FLV
(va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu