Poate că a venit vremea

Poate că a venit vremea

Nu știu dacă veșnicia e cea care te-a furat

Nici dacă vântul e cel care îndoia teii în oraș

Nu-mi explic nicicum

gestul unor oameni de zăpadă

ce trag ca drăcușorii de corăbii

și răsucesc cheia nerostitelor cuvinte.

Acum în fața mestecenilor unde te-a prins ploaia

doar iarba crește până la cer.   

De fapt,

Nici nu știu dacă ziua aceasta există

Dacă iubirea nu-i cumva doar spaima

unui vis ce te-a aruncat prea departe.

Și dacă ar mai fi timp pentru a coborî visele din nuc

și dacă ploaia ar continua și dincolo de ferestre

și dacă prin apropierea ei de pământ

lumina acelei comete

mi-ar fi scris destinul

ca lui Pierre Bezuhov asupra bulevardului Precisterski

prin coada ei ridicată în sus...

Aș putea mărturisi,

că a venit vremea când

te voi aștepta dinaintea unor lumânări aprinse pe Lună.

Pe când tu, fată a norocului

Aștepți să primești vești

Dar dinspre front doar un rând:

„Acum se naște lumea și-acum moare”

Și nici nu-i drept că viața ne-a dat să bem doar iluzii

zornăind doar câțiva bănuți ai amăgirii;

și câte povești s-ar fi cernut odată cu ploaia.

                       FLV