Să fie toamnă...

Să fie toamnă...

Să fie toamnă cum se-aude-un zvon

În larma unor grauri peste vie

E timpul să-mi strâng pumnii în palton

Și bun rămas să spun la poezie.

Și ca-n poveste pana mea să las;

Un codru des în urmă să ridice

Să nu m-ajungă gânduri ori vreun glas

Spre Ursa Mare cailor dau bice.

Și cred, voi bate... frânt adeseori

Pe undeva la hanul unor stele

Ca-n nopți cu lună tot privind la nori

Vei ști că eu te caut printre ele.

Să fie toamnă, să nu fie ger

Nici singur pe planeta mea albastră

Și dacă-aș fi, te-aș așeza pe cer

Ca pe-o gutuie pusă la fereastră.