crochiuri de toamnă
tot ce-am iubit a pierit odată cu toamna
ce teribile cețuri, nu-i așa
pe toate le-am pierdut cu ultimele păsări călătoare
și le-am făcut cu mâna.
pe lac a început să bată vântul
deja aveam mâinile pe lopeți
iar când nimic îmi spune totul
ceva se aprinde pe ascuns în acest suflet gol
zăream cum îți trece printre degete apa la nesfârșit
vedeai că țineam ochii închiși
și sufletul îmi era purtat valuri-valuri.
într-un septembrie târziu a fost altfel
prin crengi
ultimele frunze tremurau atât de tare...
pe banca unde cândva îmi potrivisem inima
pentru încă o singurătate
doi tineri se țineau în brațe.
m-am temut că iarna va prăbuși în urmă
toată pădurea.
acuma în pădurea golașă
la picioarele mele
singura frunză venită de tare departe
părea că-și cere iertare:
„eu sunt lumea, lumea care trece” -
atât de mult tremura.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu