Romanță
Din câte ploi m-au ajuns într-o viață
n-am rătăcit drumul, ori altă cărare
mlaștini, băltoace mi-au tot stat în față
și a fost chiar pricină... de tulburare!
cum printre gânduri umblam fără teamă
cu glodul din lume cărat pe sandale
nu luam seama la codrii de-aramă
cu lacuri de munte și iele în cale.
ca prințul străin plecat în poveste
să afle minunea ținută-n zăvoare,
un foc mă-ndemna, tot sus, înspre creste
și a fost chiar pricină... de tulburare!
iar cine-ntreba: pe unde străine,
de-o vreme pui pașii grăbiți prin gorgane?
cu ochii spre zări speram o minune
la sân să mă prindă cumva, în arcane.
dar vântul doar frunze căra înspre nori
ca algele moarte în spuma de mare
și vise viclene m-au prins până-n zori
dar a fost și pricină... de tulburare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu