Steaua fericirii

Steaua fericirii

Așa, mult timp, s-au tot vorbit bătrânii

Că doar celui ales cum e ursit

Ea, Steaua Fericirii-i de găsit...

Dar drumu-i greu spre capătul minunii.

Spun unii: cele zări ademenise

Și suflete-mbătate de tain

Iar printre ei și-un cântăreț străin;

Poetul de minune auzise.

Ajuns și el de dincolo de vreme

Și-a pus de seară, traista căpătâi

Tot mai spera că poate-i cel dintâi

Sosit la porți, iar cineva să-l cheme.

Iar el va scoate solzul lui de pește

Și cântecul va răsuna stingher

Că stelele vor lăcrima pe cer

Ținute strâns ca luna într-un clește.

Așa visa sub straiul amăgirii

Când lumea înspre zori mi l-au găsit

Cu cântecul pe buze-ncremenit

Și ochii mari la Steaua Fericirii.