joi, 1 martie 2018

Încă de pe atunci


Încă de pe atunci

Părea în lună c-am trimis săgeata
Și vulturii în aripi am străpuns
Strigam pe sub mesteceni îndeajuns
Dar foșnetul pădurii m-a dat gata
Făcea inteligibil un răspuns.

Sclipeau viclean și stelele prin arbori
Și încă mai ningea cu fulgi prea deși
Când ți-am făcut un semn. Din vis să ieși
Coarda la arc vibra, molizii-s martori
Cu cât ținteam, săgeata dădea greș.

Nu mai simțeam nici frigul pe sub haină
Nici umezeala cruntă din bureți
Ori grohăit prin râpe, de mistreți
Dar îmi doream să se ivească-n taină
Și șoimii fericirii sub săgeți.

C-atât mi i-a promis, chiar el, sorocul
Când m-am născut și zorii s-au ivit
Că nimeni l'-așa dar n-a tresărit
Să-mi spună în ce veac, pe unde-i locul
Prin ce hotar al lumii-s de găsit.

De-atunci și eu cu umbra ta în minte
Le-am fost pe urme ani întregi la rând
Sperând, naiv, că-n viață când și când
Oricare drum m-ar duce dinainte
Spre codrii cu minuni să mă afund.



3 comentarii:

  1. "Sperând, naiv, că-n viață când și când
    Oricare drum își are dinainte
    La capăt doar minuni." Minunile exista, dar uneori nu sunt vizibile decat sufletului! Iar sufletul, daca e impovarat, risca sa nu le observe nici el!

    Frumos poem, ca de obicei! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da! minunile există, cum bine zici, dar ochii nu văd întâi sufletul... Se lasă întrezărit, abia după ce poetul îl zugrăveşte cu cuvintele sale. Poate nemulţumirea poetului să aibă legătură cu sufletul?: „Să nu uităm vorbele lui Hristos – spunea – „Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru” Și minunile din basme se petrec în împărății de care vorbește basmul. Mulțumesc pentru citirea poeziei. Poezia e și ea o minune, nu?

      Ștergere