Cartea de proză

Războiul sexelor: o nostalgie a unui gând de când lumea

      „Războiul sexelor” (ed. ZVEN - Târgoviște, 2019) cartea autoarei Ioana Ramona Andrei, o carte scrisă și din dorința de a evada din realitate (spune undeva), este o culegere de texte de pe blogul personal postate într-o serie de dialoguri „absurde”/dar necesare între autoare și imaginarul Dr. Love în calitate de specialist în psihologie, autoarea contând doar pe opinia și discuția cu oarecare încărcătură emoțională a specialistului, astfel încât rodul acestor dezbateri-seminar să vină în ajutorul cititorilor. Cititori, ca oricare alții, uneori prea grăbiți, alteori dependenți de gratificări imediate culese pe  ici-colo. Dezbaterile autoarei au o profunzime psihologică și o complexitate narativă considerate a fi doar apanajul pamfletului. Cum în ultima vreme, o tot mai mare parte dintre cititori, găsesc/descoperă o „literatură” pestriță și nestructurată pe Internet (și prea puține lucrări academice mai așezate, dedicate subiectului cărții), dezbaterile-dialoguri de față au dinamica textelor în care nu epicul în sine contează, cât amplele mișcări narative înainte și înapoi în problematica subiectului propus discuției. Deși conțin o anume doză de violență în limbaj, venită cu scopul de a depăși bariere și inhibiții ale unui cititor „pudic/cuminte”, subiectele acestor dezbateri „absurde” își au corespondent numai acele simțiri pentru care nu trebuie să faci eforturi ci doar să te lași pradă lor, ca respirația, viața sau moartea, fiindcă există întotdeauna o deosebire substanțială între viețile, căsniciile ori relațiile umane, relațiile între sexe. Până la urmă, această abordare mai puțin pudică într-o comunicare non-verbală menită să dărâme bariere ori prejudecăți pentru apropierea sufletelor, este scriitura unei maturități gata să te confrunte cu toate problemele specifice feminității: provocările sexualității, adulterul, dragostea, trădarea și minciuna, secretele unei conviețuiri care să satisfacă ambii parteneri etc. Poate unde avem parte de o mai mare apetență pentru abstracție decât în alte situații. Nu intrăm în amănunte de psihanaliză a textelor, deși autoarei nu îi este străină intuiția feminină în domeniu sau ce spune psihologia despre femeie și bărbat. Dar nu putem ignora și concluzia la care ajunsese marele fondator a psihanalizei, Sigmund Freud: „Marea întrebare la care nu știu să răspund în ciuda a treizeci de ani de studiu despre femei, este următoarea: Ce vrea de fapt, o femeie?” Însă nici a te face că nu există niciun răspuns nu este corect, de aceea cele dezbătute de autoare, scrise și „despicate în patru”... „nu sunt tare departe de adevăr. Odată ce ai trăit în beznă... e taaare greu să te luminezi. Să conștientizezi. ” (pag 154), fiindcă dincolo de ironie și pamflet „trebuie să recunoaștem: lumea s-a schimbat”. Și poate că nici nu avem o explicație clară, simplistă sau simplificatoare, între o perspectivă feminină și una masculină când și unii și alții suntem un amalgam, gen yin și yang.

       Avertizându-și cititorii, asupra acestor treceri/reveniri de „soi de gânduri prin minte, care de care mai sarcastice, mai ironice, ba chiar războinice”, autoarea spune că, înadins a exagerat în limbaj „pentru că doar în glumă poate fi spus adevărul ca să nu doară”, iar alteori chiar mai în serios își îndeamnă cititorul la lectură: „Haideți să vedem dacă reușim să deslușim misterul...”(pag. 179).  Iar dacă n-am face-o, ar fi păcat să fim lipsiți de o perspectivă feminină asupra cunoașterii acestui război al sexelor ce va dura cât și viața planetei: „De astăzi vom începe să cunoaștem femeia. De parcă asta ar fi vreodată posibil. Dar măcar încercăm împreună” (pag. 32).

      Cum „adevărul e undeva la mijloc”, o astfel de abordare filozofică a relației dintre o femeie și un bărbat nu trebuie cantonată într-o unică perspectivă (numai a autoarei care aruncă mănușa întrebării), ci și de o analiză atentă și competentă a unui specialist  psiholog (în speță Dr. Love) și presărată cu „coloraturi” de limbaj ale virtualilor participanți la un astfel de dialog seminarizat. În concluzie (spune autoarea): „În femeie există în același timp două femei: femeia cuminte, de casă, familistă, serioasă, fidelă și devotată... și femeia aventuroasă, aventurieră, ușuratică, frivolă, voluptoasă, sexy și senzuală... Cele două femei coexistă, se completează reciproc, se țin în echilibru, se controlează una pe cealaltă... Ies la lumină în funcție de împrejurări, de conjuctură, între ele e o luptă permanentă pentru supremație...” (pag. 250).

     Ioana Ramona Andrei e o scriitoare feministă și nu spunem asta fiindcă scrie doar despre femei și indirect, rolul bărbatului în viața ei. Ea face paradă când scrie despre sex-femeie-relație bărbat/femeie, iar sexul nu contează decât atunci când „o nouă dezbatere de data asta cu scântei” chiar contează: „că nici în iubire, nici în prietenie, nu e loc de mândrie. E loc doar de suflet.” (pag 235). Poate și pentru dragoste (adică pentru sex) ar fi spus sec/tranșant observatorii din umbră, participanți la dialogul „aprins/cu scântei” de pe blogul autoarei. Eu însă rămân doar cu tabloul zugrăvit cândva de poetul Rabindranath Tagore (că tot s-a făcut referire la poeți în carte) și reprodus din memorie: „Bărbații creează prin rațiune și imaginație, însă femeile creează prin emoție și iubire” și rămân cu nostalgia zicerii freudiene, o nostalgie a unui gând de când lumea.