marți, 3 decembrie 2019

Critica criticii... la o carte de Mihaela Meravei




„Confesiuni din universul cărților” – de Mihaela Meravei

      Mihaela Meravei, dincolo de constanta unei poete lirice neomoderniste, se prezintă, mai nou, cititorului, cu o carte de lecturi comentate, o carte a unui cronicar (erudit publicist) care e rodul unei mai îndelungate acumulări intelectuale și culturale asupra spațiului și orizontului literar-cultural de pretutindeni. „Confesiuni din universul cărților”, apărută la Editura Coloroma, Colecția Cercul Literar de la Cluj-Eseuri, 2019, volum care deschide secțiunea de eseuri a editurii, este unul de cronici de carte, unde temeritatea autoarei se asociază cu perspicacitatea și cu simțul rigorii, și continuă cu analize încărcate de blândețe și melancolie, dar cu o prospețime a receptării care ajută ideile să se îndrepte spre o viziune critică. Despre carte, criticul Ion Cristofor, în prefață, consemnează următoarele: „Articolele critice ale Mihaelei Meravei au un vădit accent simpatetic, oferindu-ne sentimentul tonifiant al descoperirii unui miracol în paginile citite, o evidentă bucurie a lecturii – senzaţie din ce în ce mai rară în zilele noastre.” Evident (spunem noi), maestru nu e cine ne învață cum să găsești ieșirea dintr-un labirint al cărților lecturate și rămâi cu darul de a-ți însuși cam tot ce a răsunat, și continuă să răsune, sub bolta spațiului și timpului în trecerea ta prin acest univers, ci e acela care ne învață prin exemplul său consemnarea acelor pedanterii tehniciste și anticipări ale substanței operei într-un nou labirint al scrierilor asupra cărora s-a aplecat cronicarul. 
     Într-un anume fel, lumea fiecărui poet fiind o lume a simțurilor personale, cred că prin gânduri, simțurile noastre se deschid spre taine. Altfel spus, „ezitând între taină şi nimic…”,o viaţă de căutări sunt tresăririle poetului sau scriitorului nostru, convins și el că oscilează între două lumi paralele, din care fragmentar tot cară, cară câte ceva, pentru a ne lămuri ori pentru a estompa taina, ca până la urmă, tâlcul acestor clişee de viaţă să producă şi puţină confuzie în mintea cititorului rămas mult în urma imaginaţiei autorului. Ori poziția luată de cronicar e ca şi cum, împreună cu el, am privi ore în şir cu fruntea lipită de geam, ca Cioran, privind în bezna de afară pentru a ne lămuri câte ceva, încercând să descifrăm odgoanele-legături ale acestei punţi de trecere: dinspre poet, spre poezie, dinspre fiinţa sa materială, spre fiinţa sa spirituală. Adică, privirea cronicarului care ştie să-şi valorifice cuvântul și să facă din el clopotul său de ceremonie, la care ne adună dinaintea paginii scrise. Și cu acestea intrăm și noi, odată cu autoarea, în lumea cărților comentate: 1) Silvia Bitere cu volumul „Pentru că existase cândva un om”, (o poetă religioasă pentru care poezia devine un canticum liric, în care rezonează imaginația pendulară între credință și tăgadă). Iată cum ne-o descrie autoarea: „Nonconformismul Silviei Bitere, curajul și sinceri­tatea poemelor sale, sunt cunoscute în viața lirică fe­minină actuală, îndrăgite și apreciate în egală măsură de către cititori.” Fără doar și poate (notăm și noi) poeta vede lucrurile altfel, sim­te altfel viața, oamenii, poezia și înțelegem, din versurile redate în cronică, „dispozi­ția poetei față de temele existențiale (viața, moartea), ceea ce aduce liricii din acest volum o notă de meditație, de contemplare și melancolie.”; 2) Erika Bloj cu vol. „Roșu shiraz” și o particularitate erotică a versurilor „pendulează între arhetipul animus al rațiunii și spiritului feminin”. Mai reținem că „din acest tangaj s-au născut poeme de o sensibilitate aparte, emotivitatea autoarei simțindu-se în metaforele construite cu delicatețe și senzualitate, comparațiile su­gestive, totul pe un fond meditativ, determinat de efuzi­unea stării de însingurare și singurătate pe care o simte poeta”; 3) Cu privire la „Optzeci de sentimente sub inimăal poetei Camelia Buzatu, membră a Cercului literar de la Cluj, Mihaela Meravei face afirmația, vorbind despre carte, că autoarea „ne invită la o călătorie plină de culoare și imagini inedite care se întrepătrund cu sentimente tulburătoare, într-o cozerie pe alocuri epi­că, dar din care nu lipsesc țâșniri metaforice luminofore.” Și înțelegem că procedeul de a „interveni” cu judecata lor cuviincioasă ori decizia pertinentă, în corecţia înţelegerii  unui poet sau prozator oarecare, îi conferă lectorului prilejul de a transfera şi cititorului sentimentul coparticipării la interpretare şi imaginaţie; 4) Poet, traducător, critic literar, prof. dr. în filologie Ion Cristofor, cu „Viața de rezervă/ Vida de rezerva”, volum bilingv în traducerea poetului catalan Pere Bessó, atrage atenția enunțul direct al autoarei acestor cronici de carte în care: „În cele patruzeci de poezii cât conține volumul, autorul face o critică a societății noastre, nu înainte de-a o analiza, dezvăluind cititorului, cu sensibilitatea și ironia caracteristică, două lumi aparent divergente, pline de simboluri și semnificații.” Poemele (având tematica femeii) sunt „încărcate sentimental, abundă în metafore diafane, declarații subtile…(și) oricât de gravă este situația actuală, poetul Ion Cristofor găsește un mod de a ne aduce soa­rele în suflet printr-un zâmbet, ușor ironic, dar, evident, un zâmbet cu aromă de poezie de calitate, bun gust li­terar și artistic.”;5) Marian Danci este amintit de cronicar prin apariția unui nou și incitant roman, intitulat metaforic: „Îm­blânzitorul de cerbi”, apărut în 2019. Îi remarcă „toposul basmului cu cel istoric”, autorul conducând cititorul „pe un tărâm de poveste”, situat în zona Ciceului unde se presupune că după ce a fost înlăturat de la prima domnie de către Soliman Magnificul, domni­torul Petru Rareș s-a refugiat pentru a face planuri pentru o a doua domnie. Despre stilul scrierii: „Viteza cu care sunt scrise multe dintre scene, multitu­dinea de amănunte, vibrația epică cu care sunt încărcate majoritatea capitolelor, dar și cheile pe care le interferează autorul în text, tocmai pentru a acapara atenția cititoru­lui, fac din proza scriitorului Marian Danci, un scenariu de film de aventuri.”; 6) Daniel Dăian: cu „Metamodernismul poetului și poezia lui dezinhibată” din „Distanța dintre tine și centrul lumii are exact 1.76”, apărut în 2016.  Aici „spectacolul liric vine din forța metaforică a po­eziei din acest volum, încărcătura emoțională, urletul pe care-l vom regăsi în multe poeme, stârnit de revolta vizavi de o societate aplatizată, viciată, îmbătrânită pre­matur, incapabilă de emoții puternice, de sentimente curate și de calitate, deficiențe care nu fac altceva decât să însângereze iubirea…”, (și) avem de-a face, în poezia din acest volum, cu o „transgresare a realului până aproape de limitele sale, voit lucide, bazată pe o sinceritate dezabuzată şi auto­biografismul cenzurat…”.; 7) Un scriitor drag nouă (despre care și eu am scris), Dumitru Augustin Doman cu „Moartea de după moarte”,volum apărut la Editura Junimea, 2019, are (în esență) profunzimea dată prin stările de retrospecție și meditație pe care le dislocă textele domaniene, lirica sa fiind la „graniţa dintre eseul filozofic şi poezie, dar plonjarea sa eseistică, în timp, îşi are drept coordonate tridimensionale: iubirea prezentă, viaţa provocatoare cu trăirile ei şi moartea, ca teritorii de trecere pe malul celălalt.”(n.m.) Dar să-i dăm cuvântul autoarei: „Dumitru Augustin Doman inserează între versurile, eseurile, aforismele, însemnările, consemnări­le sale, notațiile predecesorilor atrași de mirajul acestui subiect” (și mai departe) „Unele dintre fragmentele din volumul Moartea de după moarte sunt anecdotice, zeflemitoare, știrbesc consistența, măreția morții, minimalizând-o ori bana­lizând-o”; 8) Teodor Dume: „Printre poeții neoexpresioniști ai liricii actuale ro­mânești, Teodor Dume se remarcă în mod evident prin structura profundă a poemelor și tematica meditativă, adesea metafizică, cum vom vedea și în cel de-al doi­sprezecelea volum apărut sub penița sa la Editura Prin­ceps Multimedia, în anul 2018 și intitulat simpatetic Devoratorul de umbre”. Iar despre poezia sa: Poezia lui Teodor Dume este reflexivă, psihologică, coborând cu precădere în substraturile eu-lui uman.”, e un „spectacol cu umbre care intră în alte umbre și acelea în următoarele umbre, un fel de Matrioșka um­brelor”.
     Ceea ce-i apropie aproape pe toţi, în accepţiunea criticului este: atmosfera, misterul, căutările fiecăruia, scormonelile lingvistice, taina rostirii şi modul de a atinge veşnicia din absolut.  Fiindcă „în contact cu fiinţa suprapersonală a speciei” din care a răsărit fiecare poet comentat de Mihaela Meravei, nu imaginile convertite în idei îl legitimează în a-şi oferi decizia pertinentă, ci situaţia de a prezenta oikumenicos (în sens de universal) spiritul, fiinţa celui analizat.
     9) Trecem la Raluca Faraon cu vol. comentat: „să locuiești într-un cerc și să nu-ți atingi centrul” (2019).  Metoda de introspecție pe care o abordează Raluca Faraon este, „mai degrabă, de ordin oniric decât realist.” Cronicarul ne vorbește despre impactul elegiac asupra liricii autoarei. Cităm: „Poezia devine obnubilă, starea de tristețe, recurentă, deznădejdea, se resimte pregnant, umbrele și întunericul fac loc singurătății și al pierde­rii identității iar lumea se preschimbă în supremul azil de nebuni”… 10) Iar Adrian Frățilă (poetul gorjean) cu „Balade”, apărut la Editura Măiastra, în 2018 şi care, după cum sugerează titlul, face demersul liric al unui grupaj de cincizeci şi cinci de balade culte „cu tematică variată, alcătuite din versuri, de mică întindere, cu un conflict puternic şi o acţiune dinamică, poetul expri­mându-şi sentimentele prin intermediul naraţiunii, su­biectele fiind fantastice, legendare sau familiale.” Cu alte cuvinte (spune autoarea), „poetul găseşte salutar să transforme realitatea în poveste, sporind consisten­ţa baladescului”. Încercând să surprindă, în poezia celor asupra cărora se pronunţă, specificul gândirii poetice şi natura filosofiei „aparte”, criticul apelează uneori la reperele sale referenţiale: gândirea și filozofia creștină de la imnurile biblice, teoria reîncarnării în doctrina orientală, scepticismul cioranian etc. 11) Astfel trec prin filtrul analitic al cronicarului poeți precum: Corina Georgescu – poeta lirică din „Antologia Cercul Poeților” (Cluj, 2019), Carmen Tania Grigore, la care „poezia atrage prin moder­nismul, eleganța și subtilitatea lirică.”, dar și poeții Mirela Orban, Dragoș Vișan etc. Mai amintim din volum notele critice asupra: vol. „Setea din palme” al Danielei Mărginean – o poetă „cathartică atunci când atinge semnul divinității”; pe Eleanor Mircea cu vol. „Eram bătrână și am murit” – la care predominantă este tema fantasticului în poezie; ori Ana Urma cu „Isadorable” care-și îndeamnă cititorii la o călătorie în ființa cuvântului și poeta Nina Voiculescu cu „Casa lui David” – poezii de „sorginte filozofică și existențială, dar și religioasă (ce) fac dovada unei căutări a sinelui poetic proiectat pe fondul parabolelor biblice”. 12) O regăsim în acest volum de cronici și pe Vasilica Grigoraș cu volumul „Odă bucuriei” (comentat și de noi – n.m.) - jurnalul de suflet „care a călăuzit scriitoarea pe parcur­sul călătoriei pe care o va face, prin voia destinului, în­tr-o lume fascinantă, aproape de continent îndepărtat, Australia, într-o țară − Noua Zeelandă”. 13) Spiridon Popescu, acest menestrel al poeziei este analizat cu antologia „Diavol cu coarne de melc” (o adevărată maree lirică). Un poet cu un stil, uneori, ingenios care „poate aduce un răspuns în acest sens prin com­plexitatea tematicii, a modului de elaborare, a congru­enței dintre spiritul ludic și o tristețe ce-ți intră în oase, a semanticii poemelor, când sarcastice prin frivolitatea cu care tratează moartea, când elegiace în fața naturii…” Poemele din „Diavol cu coarne de melc” sunt „construite inteligent, bazate pe tehnici moderniste, sim­plitatea ideii este expusă însă complex, poemele fiind me­taforice, comparațiile și inversiunile nelipsind din con­text.” 14) Poetul craiovean Constantin Preda cu vol. „Un poet este petala unei na­ții”, un poet care „dispune de un lexic bogat, colorat în metafore inedite, comparații fascinante, epitete subti­le, versurile domniei sale fiind melodioase dar și pline de simboluri”... 15) În fine, să amintim și cele două poete de la Cluj, analizate prin cărțile lor, în acest volum: Maria Pal cu vol. „Încotro se grăbește cuvântul” și Emilia Poenaru Moldovan cu poezie „Cheia închisorilor mele” și proză scurtă „Severus”.
     Cronicile Mihaelei Meravei reprezintă pentru oricine o provocare. Tristețea poeților din cuvinte, comentați aici, nu este altceva decât presupusul subiect al unei experienţe trăite deja, în alt timp şi în alt spaţiu și de către cititor, și pe care cronicarul ni le amintește când ia în discuție cartea fiecăruia. Și autoarea ține să ne amintească un mic amănunt: fiecare purtăm, în grade diferite, o formă de romantism. Poate și pentru că poetul nu poate fugi în braţele dragostei, ca ultim refugiu, de temerile sale. Prin poezie își construiește lumea din care să iasă ceva mai întărit. Sau poate are obsesia că a moştenit printr-o minune miracolul unui hotar dintre lumi. Puse dinaintea minţii, fie de văz, fie de închipuire, apropierile sale de acele porți ale irealității pot însemna cheile participării sale la acest ceremonial al ridicării unor lespezi de pe suflet. Pe timpul lecturii acestei cărți de comentarii suntem ca la baierele ghicitorii, „aţâţând ridicătorul de sprâncene”, pentru că aici realitatea se literaturizează, iar lumea reală îşi pierde din calităţile ei imediate şi privită prin astfel de oglinzi ale imaginaţiei, e posibil ca lumea pe care încercăm să o descifrăm să ne pară o eroare don-quijotească.

                                                                                                  Tudor Cicu 

2 comentarii: