sâmbătă, 30 septembrie 2017

Tot mai cred

Tot mai cred

„...Înainte, la balurile ca de vis
Soseau prinți dar și prințese ca-n basme...
Când la scară apăreau trăsuri, mi-ai mai zis:
Vezi, dragul meu? Eu trăiesc din fantasme”

M-am trezit și un pled mi-am pus peste umeri
Ți-am zis: „N-am făcut focul azi în cămin”
Cu lampa stinsă, pe cer stele tot numeri
Neaua se scutură... când mult, când puțin.

Pe undeva s-au pornit chiar și colinde
Lupii în cete bat zăpezi spre vânat...
Și te caut din ochi. Te rog: „Hai aprinde,
Lampa sub care tocmai cred, ai visat”

                       FLV


miercuri, 27 septembrie 2017

Poți privi?

Poți privi?

Țip în somn prins cu mare vuiet în zbor:
Mărite Doamne, mai am pân' la cer?
Te-aud strivind lacrimi. Poveștile mor
În cheia lor și cuvintele pier.

Chiar de-aș scrie ceva ce moare oricum
Pe soclul ales uitarea-i profet
Să am calea, dar eu să merg pe alt drum...
Mai bine pe rug. Poți privi? Ard încet.

...N-am de ales. Știu să sap și în piatră
Strâng la piept zile năuce și scriu.
Cuiele-n lemn de pe cruce nu iartă,
Câtă țărână îmi vor da pe sicriu.


                        FLV

Cu mâinile tale

Cu mâinile tale

Vicleană ca marea e viața...
Trufașă mi-a-'ntins împăcări
Un cântec târziu îmi ia fața
În goana spre noi provocări.

În lume-s și vrute-nevrute
Trădări pe un preț de nimic
Tăceri m-au tot stors pe-ntrecute
Dar azi mi-e totuna îți zic.

Îmi spui că trăiești în uimire
Și chiar fără vâsle de-atunci;
Poetica noastră plutire
Din mâinile tale arunci.

Și singura haină, cuvântul
Un codru pustiu, jefuit...
Așa să-mi fost oare cântul,
Dincolo de lume, ursit?

                 FLV


luni, 25 septembrie 2017

Pădurea fermecată

Pădurea fermecată

„Ia fir de busuioc să nu te temi
Vei atârna iubirii ca-ntr-o salbă”
Mi-a spus o ghicitoare peste vremi
Ce-avea și bolta cerului în palmă.

Tot ce-mi spunea pândea ca ochi de lup
Cu lilieci țâșnind prin deasa ceață:
„Jarul iubirii-ți va mușca din trup
Corbii hulpavi te vor izbi în față...

Și-ți vor umbla guzganii prin desagi
Iar luna-ți va surâde doar o dată.
Și-or chicoti în ștreanguri umbre vagi
Lângă un iaz și-o salcie plecată”

De-atunci, grăbit, tot într-un pas hoinar
Urc panta-n crâng unde mai cresc alunii
Și unde noaptea ielele apar
Doar așteptând să le răpească unii.

Tot de atunci visez că Dumnezeu
Mi-a dat în scris pădurea fermecată
Și-n trup pe rană să îmi pun și eu
În leacuri poezia, câteodată.


               FLV

E pentru că

E pentru că

Îmi spun lăstunii azi, în drumul meu prin crâng:
„Prin ploaie toți copacii ție-ți ies în cale
Că i-ai iubit și n-ai răbdat să scrii un rând
Fără să bați frunzișul, chiar și tina moale”

În pragul toamnei reci, în rugăciuni și dor
La naiba! te aud. Povara ceții lasă,
(cum vântul bate-n gol norocul ca decor)
Un singur gând incert. Să bată! Cui îi pasă?

Și dacă peste-un veac, ca stelele pe cer
Vom fi doar niște vise ca norii în năluci;
Ca florile de cactus deschise-abia, că pier...
E pentru că nici anii 'napoi nu-i mai aduci.


                                FLV

joi, 21 septembrie 2017

Mă auzi?

                  Mă auzi?

            Curând, cât de curând prieteni
            Trenul va opri și el în gară
            Și-am să urc în ultimul vagon
            Doar cu vise strânse, subsuoară.

            Tren ce mă va duce împăcat
            De veți crede c-am fugit în noapte
            Când în adevăr cred mai puțin
            Și văd sprijin sincer, doar în moarte.

            Mă auzi?... De s-ar putea-mpietri
            Anii mei surprinși printre înfrângeri
            Toboșar la graniță, o zi
            M-aș numi-n alaiul tău de îngeri.

            De-am crezut fără câștig în sfinți
            Și pătruns de-o suferință oarbă
            M-am rugat... Însă tăcerea ta
            Ca un trăsnet m-a lovit în barbă...

            Ca răpit pe coama unui cal -
            Ținta unui țărm sortit anume.
            Unei mări când te-am iubit intens
            Și-am și scris. Mă judece o lume!


                                          FLV

duminică, 17 septembrie 2017

Tu și ecoul

Tu și ecoul

Te-am întâlnit în drum...
M-ai întrebat:
„Ce rost mai are și apariția ta în vale,
dacă nu poți împietri fulgerul?”
...dacă nu poți împietri... împietri...
răspundea ecoul.
Dinspre cimitir treceau umbre
cu gura până la ureche, râzând.
Tot mai la vale...
Eu salutam în stânga și-n dreapta.
Nu dădea bine să te faci că nu observi;
Deveneai nesigur în drumul tău.
Nici nu-ți era permis să-i confunzi
nici măcar cu apariția unei văi
nici măcar cu salcâmul în care-și făcuse cuib
un cuc anormal.
Pus să-ți întoarcă ecoul.


                 FLV

marți, 12 septembrie 2017

Poem scris la deschiderea școlii

Precum niște candele, acele gutui

De mână cu mama... Oare câți ani?
Plecasem din sat. E o viață!
Păpușile mele, soldați strujani
Aveau să-mi suspine în față.

Dar eu tânjeam după micul cățel
Rămas în poartă, nedumerit.
Vrând să imite salutu-mi rebel
În brațe la tata a scâncit.

Și mi-a scris mama cum tot suspina
Închis ca-ntr-o cușcă păgână.
„Nu bea nici apă de te-ai închina...
La stele urlând, se îngână!”

Plângând prin străini și eu, mai mereu
Am vrut să mă-ntorc după mama
M-au atras gutuile din antreu
De le-am strâns în brațe bag seama.

Și m-aș fi vrut la noi în cămară
Lângă soba arzând... Tu și eu.
Cu brațul de gutui ca în gară
De miroseam a toamnă mereu.

De atunci prin gutui surp doar vise
Și pândesc la perdeaua din geam...
Mă frământă că numai atinse,
Buzele-au ars la câte-ți spuneam!
                   FLV

sâmbătă, 9 septembrie 2017

Poezie de toamnă

Strivit de vise

La banca unde-am scris cândva un vers
Din crângul cu mesteceni într-o seară...
Îmi strâng de frig paltonul, ca din mers
Și-ngândurat m-așez. A câta oară?

Aici, odată luna cât un iaz
M-ademenea rotundă a-mpăcare
Și a fiori aduși ca de talaz
Ce soarta mi-i tot scoate în cărare.

Astfel ne trecem. Unii prea curând
Ca niște crengi ori maiestuoase ramuri
Și în pustiul soartei rând pe rând
Ne vom afla loc veșnic între neamuri.

Că nu-i pe lume vreun popas ori han
Și-un loc tihnit ca să te poți retrage
Acum sub dealuri soarele în ham
De mucul lumânării mele trage.

Așa ne ducem toți. Iubirea grea
A tot surpat atâta de multe vise.
Tot ce pustia inimă urzea
Eu cred că Cel-de-Sus mi le croise.

Iar când foșnesc și plopii în zăvoi
De mă-nvelesc cu frunzele lor moarte
Mă tot gândesc în urmă că doar voi
Strivit de vise mă găsiți pe-o carte.