Ea... poezia!

Capăt de poveste

Doar ce am zărit-o: preafrumoasă, rară

pasăre măiastră-n codrul ei de vis,

în cel strai de aur, şi penaj de ceară…

N-a mai fost (crăiasa) şi a doua oară!

În zadar iau şaua, calul bunăoară;

calul meu în grajduri, cineva a-nchis.

Va veni şi ziua. Lanţuri de rugină,

braţul meu va rupe… lacăte la rând.

Alerga-voi iute, paj de lună plină;

Ca şi când sortită altor lumi regină,

cohortei de gânduri, fără nici o vină

porţile cetăţii, mute le-or fi stând.

Bun rămas! Prin valea unei stinse plângeri

ca un şters luceafăr pe cer sângerând,

voi stârni săgeata: aprinderi şi stingeri

să le ducă-n stele ca pe-un stol de îngeri.

Iar pe munţii falnici, fără de atingeri,
              mă voi ruga clipei să mă-ntorc curând.