Treceri...

Treceri...

1

să fi trecut așa ca în respirația zborului

parcă săltând pe aripi sub această cheie

și încă dorind să mă sting între aceste întâmplări;

locuri unde nimeni n-a fost singur

sau înșelați în dragoste

așa mai înțeleg dispariția atâtor lucruri în viața mea

eu însumi lovit de înșelătoare temeri

că toată viața voi fugi după o umbră amăgitoare

ori tu chiar te-ai închis

până va sta ploaia

ferecată ca o privire de nepăsarea cerului.

2

să fi adunat în mine

presimțind doar o tăcere în plânsul tulbure al zilei

cuvintele cu care împreună am tras în stele

de parcă nu cu gloanțe trecătoare am tras

ci cu teama celui înghițit de poarta înșelătoare a unor iluzii;

atunci,

pentru ce și aceste rostogoliri cu spaima

că târâi sfârșituri de ev și atâta frig după mine

atâtea bucurii pierdute

în speranțe din care nu vom putea salva mai nimic?

3

știu că ai să și spui:

va veni o vreme când vom afla

că iubirea e o pierdere a ochilor

a unui singur gând dintr-o povară a renunțării.

cum  a salva și acest dans de umbre în doi

va deveni cândva,

un câmp cu maci printre simple amintiri...

temeri ciudat izbindu-se

la fiecare pas pe lângă tristețile mele atât de lungi.

că le-am fost doar o fantomă

neînțeleasă ca și trecerea ta