Tentația amânării unui roman rural al durerilor
înăbușite
Petre Rotaru-Colți se înfăţişează cititorului
cu un volum de proză scurtă, intitulat „Povestiri
de seară”, ed. Editgraph, 2018 (232 pag.), prin care cititorul este invitat
să participe, ca la o șezătoare, la lumea strânsă în colecția de amintiri a
unui povestitor matur în marginea celor trăite și văzute pe spirala vieții
părând a amâna, deocamdată, tentația scrierii unui roman rural a durerilor
înăbușite, a unor oameni trăitori cu vâlvătaia himerelor și a viselor, într-un sat
de munte (Muscelu-Cărămănești), cu credința că le va scoate din matca unei
„nepăsătoare uitări”. Petre Rotaru-Colți își cucerește cititorul atât prin
povestirea propriilor isprăvi din anii copilăriei (prin gura personajului
Aurel), cât și prin evocarea atmosferei misterioase a celor ce se întâmplă în
acel colț de lume și a atmosferei ca de basm a satului de munte, cu oamenii,
obiceiurile și tabieturile lui. În cele 117 povestiri, ale volumului de proză
foarte scurtă, există un transfer permanent de stări, reflecții și sensuri
neputând trasa o graniță până unde autorul lucrează cu anecdota, pilda sau comentariile
cu tâlc asupra vieții personajelor narate care își cer dreptul la ascultare cât
şi la o judecată dreaptă. O carte de suflet, greu de povestit, însă, menită să capteze
cititorul prin tristeţea şi morala destinelor, a oamenilor simpli, născuţi şi
trăitori într-un anumit loc conturat de spaţiu şi timp arhaic, peste care ochii
lui Dumnezeu pare a nu fi poposit.
Bun
portretist, autorul dovedește o preocupare centrală pentru pasiunile şi
încercările omului, cu anumite excepţii nesemnificative în ansamblul acestui
volum dar, în mod evident, interesat de procedeele povestirii psihanalitice şi
caracterul personajelor („cărora știe să le citească întortocherile sufletelor
și le trăiește dramele” – după prozatorul Titi Damian), deşi pare să-şi
concentreze proza scurtă în termeni uimitor de nesofisticaţi, asupra acelor
personaje care distonează în cadrul narativ, iar sensul întâmplărilor provocate
de acestea se finalizează doar prin deducţie.
„Nu știu de
ce este atât de greu să scrii o poveste, știi conținutul, dar nu știi cum să
începi”, ni se destăinuie cu prima povestire „de seară”, intitulată chiar
așa, Poveste,
dar întâmplarea redată mai apoi, te ține cu sufletul la gură prin numeroasele
dezvăluiri despre istețimea țăranului de la munte (vezi și „Vijelia”,
„Alegerea”
etc…). În altele, autorul ține să ne amintească,
în evocări atât de vii, că viața fără drame nu există, nici când e vorba despre
dragoste („Dragoste oarbă”), nici când e vorba de destinul ancestral („Iubirea
întru Domnul”). Nararea curge
fluent, ca și cum secvențele de viață se petrec sub ochii povestitorului, fie
întâmplări relevând credința omului de la țară („Ceasul cel rău”; „Pisica neagră”), fie
corespondența între vise și tot felul de întâmplări din viața omului („Fata
din vale”: „Ce-o fi fost aia?”) și care, cred oamenii, stau sub semnul
ursitelor rele, de se poate spune că nu-i de glumă ce i se întâmplă omului
otrăvit cu tot felul de clevetiri şi gânduri negre. Dar, și pare evident, în
toate aceste povestiri sunt înfrângerile unor destine dintr-un colţ de lume
părăsită uneori de Dumnezeu, alteori, chiar sub privirea Celui-de-Sus, și cam ceea
ce se petrece pe pământ, între oamenii satului de munte, stă tot sub semnul
unor glume „care mai de care” și pe care oamenii simpli şi le fac între ei din
dorinţa de a uita de grijile şi nevoile apăsătoare ale realităţii în care
trăiesc.
Povestirile
„de seară” ale lui Petre Rotaru-Colți au acea adresare directă unui cititor
virtual, precisă și firească pentru un orator care începe să depene o
istorisire mai veche și demnă de atenție (vezi: „Cuiul”; „Fata
din vale”; „Ruga”), povești care au câte o anecdotă la bază. Nu lipsesc
poveștile zămislite pe seama unor comori (vezi: „Lemnul de nuc”), ori
întâmplările care fac cât o pildă bună (ex: „A fost odată”; „Fiul
risipitor”), cum nu lipsesc glumele proaste făcute între locuitorii
satului (ex: „Proba”).
Astfel de
abordări ale prozei întâlnim la prozatorii analitici, dar autorul se detaşează
de această specie literară, acordând toate privilegiile, în exclusivitate
aproape, emoţiei, fără a specula tipologia caracterelor şi a se pierde în
teorii. Atenţia sa este îndreptată
asupra argumentului estetic din rândurile scrise, literar vorbind, este
pecetluită de o eleganţă acaparantă asupra cititorului și doar morala e
totdeauna una înaltă, superioară convenţiei sociale. Iar Petre Rotaru-Colți
mânuieşte, subtil, vâltoarea sufletelor încondeiate, trecute prin malaxoarele
caznelor și pe de altă parte are şi conştiinţa că suntem locuitorii unei lumi
riguroase, că există ordine şi că prozele nu dau soluţii ci numai deducţii,
după citirea unor întâmplări fără o prea mare însemnătate. Iată și astfel de
texte scurte cu intenția de a scoate din ele ceea ce e esențial: viața și
firescul (vezi: „Idilă”; „Postul”; „Ambiția”; „Prașila”; „Sârma”; „Ileana”; „Ilisei ăl
bătrân”; „Târgul”; „Soacra cu trei nurori”; „Inima”; „Lupchii, măăăi!”
etc…). Să mai amintim că multe dintre aceste povestiri vin și din memoria
colectivă a satului și au câte ceva ce amintesc de pomelnicele oamenilor de la
țară și rostite de preot în biserică, precum și rădăcini în legendele vechi ale
locului din care a descălecat autorul și amintite aici, „cu regretul că viața
trece, iar casele din Muscel rămân, una câte una, pustii”, fiindcă e în aceste
„povestiri de seară” găsim o lume de
oameni necăjiți, cu greutăți de tot felul, dar o lume care a fost, cu mirajul
ei, iar după asta, acum în zilele noastre, pare că a aparținut de lumea
poveștilor. Și conchide trist autorul: „Acolo
unde au stat ei, acum este islaz, doar câțiva pomi din grădină și din curte au
mai rămas pe deal, cășăriile s-au dărâmat cu timpul” (pag 195). Stilul
direct al narării pune în continuă priză cititorul. Monologul interiorizat al
autorului, coparticipant la dramele eroilor săi, salvează cu adevărat sufletul
acestor oameni rămași în durerile lor
înăbușite, pe care numai o anume realitate a vieţii, clamându-l încontinuu, îl
uită de fapt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu