Un fel de poveste...

Un fel de poveste…

(auzită de la un bătrân din Târgu Jiu)

Ninsoarea care cădea îi trecea direct prin inimă

ca printr-un soare.

Era o tristă zi de iarnă și acel mic băiețaș era singur

singur și tremurând de frig pe-o bancă, în parcul din oraș.

I-o fi fost tare frig, căci hăinuța de pe el era subțirică,

iar pantalonașii aveau două găuri mari la genunchi!

De frig, buzele îi erau vinete

fața slabă era galbenă ca ceara.

Sunt gări desigur undeva prin munți

unde îngerii beau rachiuri fierbinți ca la nunți

și uită că poate băiețașul acesta o fi avut o supărare mare,

căci plângea și din când în când privea spre cer.

Pe lângă el trecuseră mulți inși fără să le pese.

„Rămâi cu mine, rămâi cu mine!...” îi șoptea norului

care se transformase într-o sobă în care ardea focul.

Visa că dansa cu soba în brațe

și ar fi vrut să-i fie cald, să danseze mereu...

Într-o vreme, un domn bătrân se apropie de el și-i spuse:

„Ce faci acolo, micuțule? Aștepți pe cineva?”

„ Da, domnule, îi răspunse copilașul. Aștept pe DUMNEZEU,

să vină să mă caute

și poate e doar un vis,

dar nimic nu-i mai plăcut ca și din visele mele să coboare aici.

„Ce vrei să spui, drăguțule! Ești bolnăvior? Crezi c-ai să mori?”

(O da! astfel îi cânta bătrânul ca din altă lume)

„ Nu, dar acum un an, EL a trimis să caute pe tatăl meu

 și pe fratele cel mic al meu, ca să-i aibă în casa Lui, în cer.

 Iar ieri, la spital, mama mi-a spus că și ea pleacă tot acolo”

„Și tu ești convins că DUMNEZEU nu te va părăsi în nici un fel

că pe cerul gurii Lui șoaptele îi sunt

ca fluturii  ce se joacă-n ninsoare?”

„Acum – adaugă el în lacrimi,

 n-am pe nimeni care să mă îmbrățișeze

și iată, e atâta vreme de când mă uit în sus la CER,

să văd, dacă vine DUMNEZEU, dar nu văd nimic.

Totuși, DUMNEZEU va veni dacă-l mai aștept nițel.

Nu e așa, domnule?”

Se lega de un răspuns, precum iedera de stâlpii zidului

...și fiindcă începuse să se facă tot mai frig

bătrânul i-a zis: „Vino cu mine. Nu te voi lăsa să ți se risipească visele”

Atât se mai știe: peste ani un bătrân

bun să închidă răni ce păreau cioplite și-n piatră

a venit cu straița în spate  cale de multe țări străbătute pe jos

de săruta coloana infinită în parcul acelui oraș de odinioară.

„Știam bine, zise el, că DUMNEZEU va veni,

sau va trimite pe cineva, căci mama niciodată n-a spus minciuni.

Dar cât am întârziat pe drum și cât a trebuit să vă aștept

până la scara ce am ridicat către voi!”