În noaptea asta...

În noaptea asta…

În noaptea asta-n lanul de secară

Voi sta la sfat – cu luna bunăoară -;

Precum și Șperlă-n basmul inspirat

Atât de strașnic, gata să închine,

Iubirii sale, cerul său de rime

Şi bea pocalul ultim, împăcat.

E ceea ce se-ntâmplă de o vreme

În temniţa cuvintelor viclene.

Când poate mult te-ntrebi dac-am pătruns

Dând putregaiul lumii la o parte

Cu haitele de gânduri – chiar deşarte –

Pe-acel tărâm unde-am şezut şi plâns.

Că pretutindeni, amăgiri doar sumbre

Stele făclii în dansul lor de umbre.

Să-mi fie-ngăduit măcar să cer,

Ca frunza-n agonie pe cărare:

„- Te ţină vraja-n basme, suflet mare…

Sub haina ce te apără de ger”

                   FLV

Marină

Marină          

„- Veniți cu mine-n port. Azi-noapte, Luna

A acostat la cheu, ferind furtuna.

Veniți! Căpităneasă-i o sirenă

Și-un stol de pescăruși îi țin de trenă.

Să facem selfie! Pentru totdeauna.”

„- O, câtă blasfemie! striga-ntruna

o tânără naivă, dintre-acele… 

Poetul, a-nălţat la rang Minciuna!”

Şi vrând a nu-i păsa de toate cele

Intră în mare, goală pân’ la piele.

Şi astăzi mi se pare… Cititorul,

Pe ţărmul mării, hârşâind piciorul,

E auzit cum îi tresaltă buza:

„- Să fie Poezia?... Poate Muza!

Ori ea mă duce iarăși cu ulciorul?”

                     FLV

dansând de rusalii

 dansând de rusalii

Aș putea inventa pentru povestea mea

și un spiriduș care se furișează pe după copaci

și ne urmărește,

și iele dansând de rusalii cu luna

să-ți imite alunecarea spre iaz.

Dar tu știi că am avut azi-noapte un vis

Că eram la mesteceni, în crâng, cu un condur în mână

Implorând: scoate-mă din povestea asta, scoate-mă!

Că, uite! Tot spuneai: „Unde-o să mai găsești

tu pantofiori care să merite piciorul meu?

Doar dacă o să mi-i aduci pe-ai țarinei!”

Cum spunea Gogol că i-ar fi cerut Oxana

fierarului Vakula în noaptea de ajun.

Lăstunii vâsleau în jurul meu prin văzduhul de plumb

și trăsura, cu tine, se târa mereu înainte

până ce birjarul lovi de câteva ori cu biciul

de am știut c-ai să pleci;

că destinul nu ne trimite vestitori

ca acele gureșe vrăbii cocoțate pe gard

și care puteau fi auzite de toți. Tot se spune

că au puterea de a alunga tristețea din suflet;

că mi-ar absorbi întreaga ființă,

că aș putea să-mi scriu până la capăt povestea

până să năvălească disprețul și furia

celui fără acoperiș cât și celui care nu prinsese de veste

când, odată cu plecarea ta

cineva șterpelise luna.

              FLV

o carte poștală

o carte poștală

În această călătorie de gânduri,

în jurul tău totul foșnește și zumzăie

(chiar dacă asta e tot)

de strâng la piept, ca pe o armă

și această înfrângere.

Când ceva pare pierdut

la capătul oricărei poteci, fără să te fi afundat în ea

veșnicia e fadă. Îmi amintesc;

acolo, ploaia bătea în ambele direcții

ca un nor de lăcuste

devorând secundele pe frontul unde rămăsesem singur.

De unde să-mi fi dat seama,

dacă războiul mai continua ori se terminase

ori cel care ne invita în jurul focului

să cinăm amărâții lui cartofi copți, cu puțină sare

nu era doar un lanț de cauze și consecințe?

Că nimeni... nici măcar cel aflat în tranșeea inamică

nu mai putea face nimic,

doar amenința, viclean, cu degetul.

Acum, zilele sunt doar în trecere. Ca într-o gară

unde și trenurile sunt ca sufletele

celor ce călătoresc. Înaripate către cer.

Hai, vino lângă mine! M-au simțit îngerii

că merg singur prin stepa arsă după iureșul bătăliei

și ce-ți scriu e doar o carte poștală

pentru secolele ce vor urma:

„De la mare distanță, în urmă, doar cerul

se mai lipea de pământ.

Cum te poți împotrivi,

când ploaia mă trăgea ca pe roate

de nu mai aveam nici un fel de scăpare?”

                        FLV

Cartea pentru cei mici

Prichindeii se prind în basm

     O nouă carte ilustrată (il. aparține Elenei Drăgulelei-Dumitru), a autoarei Elena Bolânu (cu povești despre necuvântătoare) vine în întâmpinarea celor micuți. Că prichindeii „au nevoie de povești ca să știe ce se întâmplă nu numai în povești, ci și în lumea jucăriilor de tot felul, în lumea gâzelor și animalelor” (cum spune Crina Decuseară Bocșan – în cuvânt înainte), prea bine se cunoaște și e firesc să fie așa, însă despre cel care trebuie să scrie aceste povești foarte puțin se cunoaște. Despre autoarea cărții de povești pentru prichindei „De ce s-au supărat păpușile?”, apărută la Editura Didactică și Pedagogică, R.A., 2016, prea puțin se știe. Elena Bolânu este o scriitoare pentru copii, educatoare de profesie, din Movila de Ialomița, dedicată profesiei și copiilor, care a pornit pe drumul scrisului pentru a invita copii preșcolari, mici și mari, la o înțelegere a ceea ce numim MIRACOLUL COPILĂRIEI. Și o face, instruit și educativ, prin intermediul poveștilor despre animale și alte minuni ale copilăriei. Intrând în contact cu lumea prichindeilor preșcolari, autoarea din Ialomița își propune să amplifice posibilitățile copilului de a intra în contact cu regulile, normele și rosturile lumii acestea prin intermediul unor povestiri cu tâlc și morală.

    Povestirile Elenei Bolânu au ca țintă exprimarea clară a unor sentimente de admirație, aprobare și dezabrobare pentru eroii unor întâmplări cu iz de poveste, credibile pentru înțelegerea celor mici, pentru că povestea e cea care îi captează copilului toate simțurile, de admirație, de încântare, de trăire afectivă într-un tărâm fabulos ca acesta. Grija și ardoarea cu care se apleacă asupra sufletelor celor mici iese în evidență prin ușurința și  acuratețea frazei scrise, prin firescul dialogului purtat între eroii povestirilor, prin observația autoarei dublată de sentimentul de iubire, înțelegere și morala pilduitoare din finalul întâmplărilor. Astfel cele 19 povestiri au ceva din magia poveștilor de odinioară (auzite de fiecare dintre noi la gura sobei sub sfârâitul fusului din caierul de lână tors de bunica), dar aici, simplitatea aparentă a poveștii se bazează pe folosirea informațiilor necesare percepției despre lumea necunoscută a necuvântătoarelor. „De ce s-au supărat păpușile?” este povestea micuței Oana „cea mai fericită fetiță pentru că avea o mulțime de păpuși primite cadou”. Bine-bine! Dar păpușile nu erau deloc mulțumite de purtarea Oanei și caznele la care erau supuse. Așa că s-au hotărât, deodată, să o pedepsească pe fetița răutăcioasă ascunzându-se toate într-un ungher al raftului din cămară și să-i dea prin asta o lecție. Iar faptul că fetița devenise tristă în urma acestei întâmplări și nu mai avea chef „nici de joaca cu copii de pe stradă”, nici de vorbă, nici de ghemul bunicii, era un semnal că păpușile își atinseseră scopul. Iar iertarea pe care și-o va cere Oana păpușilor face parte din morala acestei povestiri cu tâlc. Povestirea „Peștișorul auriu” e povestea unui bătrân pescar și a cățelușului său aflați pe malul unui iaz și care mai toată ziulica nu prinseseră nimic. Bătrânul pescar mai era trist și pentru că acasă bătrâna nu avea nimic să pună în oală iar copiii nu mai înveseleau căsuța cu glasurile lor fiind plecați în lumea largă. O astfel de tristețe nu are cum să nu impresioneze pe cei mici. Mai ales că din iaz, spre sfârțitul zilei, va ieși la suprafața apei și peștișorul auriu care îi va promite cățelușului că se va da prins în undiță, iar dacă i se va da drumul se va ține de cuvânt și cele trei dorințe îi vor fi îndeplinite pescarului nostru. Încântarea celor mici va veni odată cu întoarcerea pescarului și cățelușului la căsuța lor și la ceea ce vor întâmpina acolo. „Pic și Pica – prieteni cu Măriuca” e întâmplarea care urmează a-i da multe informații fetiței Măriuca, aflată la mare împreună cu părinții,  despre rolul a două picături de apă în natură. Dar despre călătoria picăturilor de apă în natură, Măriuca – spune autoarea - „abia aștepta să ajungă la grădiniță, să așeze pe hârtie povestea lui Pic și Pica...”, că doar, de acum, era o fetiță care știe multe. „Cuvinte magice” e lecția pe care bunica, în timp ce făcea cozonacii cu nucă, i-o va da lui Marius, copilul care era foarte trist pentru că prietenul său de joacă, Andrei, se supărase pe el. Care sunt acele cuvinte magice și ce a făcut imediat Marius după ce a ascultat de sfatul bunicii, copiii vor afla la finalul povestirii. Vor urma și alte povestiri pilduitoare cum sunt: „Iulia și semaforul”; „Sucă și Cuță”; „La săniuș”; „Maia”; „Dorin și Voiajorul” unde se observă clar că autoarea povestirilor pentru copii își construiește cu elemente între real și fabulos o proză umană, din care nu lipsește perspectiva modernă a savuroaselor povestiri cu puternice accente moralizatoare. Astfel, Elena Bolânu duce imaginarul artistic și pe cel al expresivității artistice la acel nivel comunicativ cerut de părinți (când se găsesc în relații firești cu copii lor), de fapt, un nivel al accesibilității vârstei căreia i se adresează autoarea de față. Spre exemplu: „Codițe buclucașe” relatează povestea celor două surori, Lia și Liza, foarte diferite. Abia la rugămintea mamei lor, fetița Lia (dar după ce Adrian, băiatul de la grădiniță o va molesta conform principiului „altuia nu-i face, ce ție nu-ți place”), avea să înțeleagă „cum se câștigă atenția” din partea celor din jurul tău. Iar „Povestea lui Luky”, cățelușul care făcea scamatorii în fața grădiniței să se amuze copilașii „cu năsucurile lipite de geam” va deveni povestea unui cățel „condamnat” de hingheri, sau autoarea va scrie un final pentru a salva povestea ca să descrețească frunțile micuților ascultători? Visul prichindeilor, cărora li se va citi toate aceste povestiri, e singura speranță că tot ce a gândit autoarea se poate înfăptui în izbânda binelui. Pentru că atâta timp cât e povestea biruitoare în viața noastră, este și speranța un mare adevăr.

                                                   FLV 

Povestea femeii care n-a visat niciodată

Povestea femeii care n-a visat niciodată

Toate frământările tale sunt jucării stricate

și gândurile în noapte sunt gânduri fără speranță.

Împins odată pe drumul renunțărilor

(cu precizie misterioasă, te-am auzit)

vei abandona lupta.

Cerul era atât de jos, sau așa credeam.

Țineam ochii închiși, ghemuit lângă dig

vorbeam cu mine însumi, în gând,

ca să nu mă rog cu glas tare.

Pescărușii zburau jos, pe deasupra șlepurilor.

Doar dinspre turnul de pază

răsuna ceva. Ca o sirenă de ceață

avertizând vapoarele rătăcite. Iar eu mă aflam acolo

să scriu povestea femeii care n-a visat niciodată.

Acum, la căsuța de pe deal

nu mai locuia nimeni;

obloanele fuseseră trase deasupra întregii lumi.

Îmi imaginam doar părul ei răsfirat evantai,

ochii în care îngrămădise atâtea speranțe

și un anume prozaism în durerea din glasul ei:

„Măcar dacă ai putea coborî de pe crucea Ta

o vreme, Doamne!”...

Auzeam cum picăturile transformate în măzăriche

se loveau de asfalt, într-un oraș

asediat din toate părțile de grauri bezmetici.

                     FLV

Cartea pentru cei mici

Fascinația copilăriei

    Elena Bolânu, autoarea din Ialomița, scrie pentru prichindeii de vârstă preșcolară poezii, cu aceeași ușurință cu care un părinte are grijă să-i stimuleze copilului său imaginația și creativitatea prin diversitatea jucăriilor puse dinainte. Autoarea și-a făcut din literatura pentru cei mici un crez de viață, întrucât, în concepția ei, vârsta copilăriei include un fapt estetic care exprimă la modul sublim lumea magică și frumosul artistic care trebuie să existe în preajma copilului. Cu placheta de versuri pentru cei mici „Lumea magică a copilăriei (versuri pentru prichindei)”, frumos ilustrată (il. de Otilia Borș - București), editura Didactică și Pedagogică, R.A., 2016, Elena Bolânu invită, prin versurile meșteșugite, în lumea magică a „jucăriilor de grădiniță, a universului de acasă și, împreună cu prietenii, să aflați totul despre mirajul anotimpurilor în lumea necuvântătoarelor” (mențiunea îi aparține Dr. Crina Decuseară Bocșan).

   Placheta conține poezii structurate în cele șase cicluri: „În universul magic al grădiniței” ; „Universul de acasă”; „Totul despre corpul meu”; „Fenomene naturale”; „Mirajul anotimpurilor”; „În lumea necuvântătoarelor”.  Înțelese numai în acest context, al unor trăiri afective, mesajul poeziilor face trimitere la normele morale, la creativitatea și imaginația prichindeilor și autoarea dezvoltă o temă cu impact emoțional pentru aceștia. Astfel copilul află că - „în universul magic al grădiniței” - el poate desena o pisică și drept recompensă primește o „biluță”, ori poate picta și maci pe care să-i dăruiască doamnei educatoare. Tot aici învață că una dintre frumoasele reguli ale politeții este cea în care știe să se prezinte ca nimeni altul: „Eu sunt Mihnea cel isteț,/Gene lungi și părul creț./Bălăior și mătăsos,/Mama-mi spune că-s frumos!/Și mai am o surioară,/O strig, Sara, până-n seară...” (Știu să mă prezint!).  În grupajul cu tematică „despre corpul meu”, poeta îi conștientizează pe prichindei cu valoarea instructivă și educativă ale principalelor părți anatomice ale corpului uman: „Cu nasul miros o floare,/Ochii-mi spun despre culoare,/Urechile – ce sunet are./Rece, cald, eu simt la deget,/Cu niciunul, eu nu preget” (Despre mine).

    Trimiterile la formulele de politețe, obiceiuri, foloase (ajutându-i pe copii) să le utilizeze și să le recunoască fac parte din lecția sublimă (a celor mari) pentru a-i învăța de mici să înțelegă și să respecte cele mai elementare reguli. O altă grijă a autoarei de față este și respectarea de către cei mici a valorilor morale – respectul pentru natura înconjurătoare. Astfel: primăvara „trezește în țară natura la viață”, iar vara nu numai că vine odată cu vacanța („am pus ghiozdănelu-n cui”) și copiii iau calea spre casa bunicilor; ea ne aduce și căldura soarelui care dezvoltă „în straturi” zarzavaturile în grădină. Toamna e anotimpul regretelor că șirurile de cocori și rândunele, apoi și berzele, ne părăsesc. Copiii mai trebuie să cunoască că iarna nu-i numai un anotimp care să ne adune pe lângă sobe ci și un bun prilej de a ieși la joacă „să-l alunge pe Moș Ene!” și din bulgării de nea să construiască „oameni de zăpadă,/Pe copii să-i vadă/Când vor colinda/Și le vor ura...”.

   Cu ciclul de poezii din „Mirajul anotimpurilor”, poeta i se adresează copilului cum să justifice în alimentație fiecare fruct cules din „livadă, la bunica”, fiecare legumă, fiecare floare... Simplu, pe înțelesul copiilor, pe lume toate au un temei: omul de zăpadă, săniușul, brăduțul împodobit de Crăciun, colindatul, Moș Nicolae, Moș Crăciun, etc.

    Dar cei mici trebuie să cunoască câte ceva și despre viețuitoare, fie că sunt cele domestice sau cele din pădure. Și nu numai pentru a le stârni curiozitatea și admirația cât să le trezească sentimente și informații care îi vor determina un anume comportament, în special reguli de conviețuire a omului cu natura. Cu poeziile din ciclul „În lumea cuvântătoarelor”, rând pe rând prichindeii fac cunoștință cu fluturele, gărgărița, rândunica, greierele și furnica, barza, ursul, lupul, vulpea, iepurele, pisica, orătăniile din ograda bunicii, cățelușul șchiop, cloșca cu pui etc. Toate aceste viețuitoare își au povestea lor vizând teme eterne care să îndrepte defecte omenești și de multe ori devin mici părți din adevărate lecții de geografie, botanică, anatomie, etc. Cu poeziile despre obiectele ce stârnesc, de mici, curiozitatea copiilor, autoarea pătrunde cu prichindeii pe cărările imaginației instructive și al educației necesare formării viitoarelor cunoștințe despre lumea înconjurătoare. Începând cu regulile pe care le determină culorile semaforului: „Stopul are trei culori,/Eu nu sunt cu capu-n nori./Roșu-mi spune: nu pleca!/Galbenul: nu te mișca!/Verdele: e undă verde,/Treci, pitice, că te vede!”, continuând cu mirajul avioanelor, bărcilor, vapoarelor, etc. poeziile au misiunea de a introduce și minime noțiuni științifice în mintea prichindeilor. „Lumea magică a copilăriei”: o carte necesară celor micuți.

    Elena Bolânu și-a continuat periplul incantației în lumea magică a copilăriei cu următoarea carte „Pastel de culoare”, Editura Delta Cart Educațional, Pitești, 2016. Scrisă cu dragoste pentru crezul educatorului, cartea propune un „Univers de poezie pentru tine, copile!” și se adresează nu numai celor mici. Versurile armonioase incluse de autoare în acest volum au câte ceva din consistența „cuvintelor potrivite„ argheziene și ne vorbește despre frumusețile și spectacolul naturii, succesiunea anotimpurilor și frumusețea lor, lumea mirifică a necuvântătoarelor, evenimentele importante din viața familiei și a societății în care copilul urmează să se integreze treptat. Cu acest volum se diversifică posibilitățile copilului de a intra în relație cu lumea înconjurătoare. Pe lângă valoarea ei estetico-emoțională cartea are și o valoare instructivă și educativă. Poezia din această carte are și o funcție terapeutică pentru sufletele unora dintre copiii aflați departe de darurile promise în binecuvântata copilărie. De exemplu, poezia „Săniuța”: „Copilaș drăguț,/Deși n-am căluț/Am un fel de șine,/Ce-lunecă bine,/De te-așezi pe mine!/Vom zbura ca vântul/Și iute ca gândul...”.  

     Și dacă dincolo de lumea mirajului și imaginației, componenta morală e cea care se ridică mai presus de toate atributele cărții, faptul că micile poezii îi învață pe copii despre iubirea de familie, de natură, despre încrederea în forțele proprii, despre ocrotirea viețuitoarelor și desprinderea răului de bine, acesta e cu certitudine harul scriitoricesc și ilustrativ al acestei cărți.